În anul care tocmai a trecut, în ciuda problemelor financiare pe care le traversează sportul din judeţ, în general, au existat câţiva sportivi prahoveni care au demonstrat că au potenţial să obţină performanţe deosebite în viitor.
Unul dintre handbaliştii de perspectivă ai ţării este portarul Ionuţ Iancu. Descoperit şi format de profesorul Ilie Coman la Grupul Şcolar „1 Mai” Ploieşti, acesta a încheiat, anul trecut, perioada junioratului, fiind unul dintre liderii naţionalei României la Campionatul Mondial U19, la care tricolorii s-au oprit în optimi.
Născut în 1994, handbalistul ploieştean a făcut parte din lotul echipei campioane în sezonul trecut, HCM Constanţa, iar în prezent joacă în Liga Naţională pentru CSM Bucureşti.
Detalii, in editia de maine a ziarului Prahova.