• Ploieştenii vor fi nevoiţi să se înarmeze cu… răbdare!
Anul 2013 a fost, pentru municipiul Ploieşti şi pentru judeţul Prahova, anul semnării contractelor de finanţare din fonduri europene, în mod special prin intermediul Polului de Creştere Ploieşti-Prahova. Nu mai puţin de şapte contracte de finanţare au fost semnate de către autorităţile prahovene (cinci de către Primăria Ploieşti, unul – de către Consiliul Judeţean Prahova şi încă unul, în parteneriat Primăria Ploieşti-Consiliul Judeţean Prahova) pe Polul de Creştere Ploieşti-Prahova, în cursul anului care se apropie de sfârşit.
De altfel, anul 2013 a fost cel mai „productiv” din acest punct de vedere, pentru că au fost semnate cele mai multe contracte de finanţare prin Programul Operaţional Regional Axa 1, sumele solicitate în acest an numai din fonduri europene ridicându-se la aproximativ 360 de milioane de lei. Dacă avem în vedere şi cofinanţarea proiectelor care au trecut de etapa de contractare în anul 2013, se poate spune că Polul de Creştere Ploieşti Prahova a reuşit performanţa aducerii în stadiul de implementare – pe parcursul anului care mâine se încheie – a unor obiective de peste 100 de milioane de euro!
Detalii, in editia de maine a ziarului Prahova.