Timp de două zile, Sala Sporturilor „Olimpia” din Ploieşti a fost gazda unui turneu de handbal feminin, iubitorii acestui sport având oportunitatea de a vedea pe teren şi câteva dintre protagonistele României de la Campionatul Mondial din Serbia.
Trei echipe din Liga Naţională – CSM Ploieşti (organizatoarea turneului), Corona Braşov şi HC Dunărea Brăila – şi una din Divizia A – Ştiinţa Bucureşti – şi-au dat întâlnire la Sala „Olimpia” la final de an, cu o săptămână înainte de reluarea campionatului.
Formaţia antrenată de Dumitru Muşi a fost prezentă cu un lot de numai 13 jucătoare, din cauza numeroaselor accidentări (Gabriela Cristescu, Alina Ifrim, Oana Bidaşcu, Elena Gărăcel), dar şi din alte motive (Ionela Dinu – probleme personale, Mădălina Zamfirescu – convocată la lotul naţional de tineret). De precizat, totuşi, că la echipa ploieşteană a debutat conducătorul de joc Daciana Curtean, cea mai recentă achiziţie a clubului.
CSM Ploieşti, însă, nu s-a putut ridica la înălţimea adversarelor, pierzând chiar şi cu Ştiinţa Bucureşti, echipă antrenată de fosta jucătoare a grupării prahovene, Nicoleta Alexandrescu. Cel mai bun joc al handbalistelor pregătite de Dumitru Muşi s-a înregistrat în al doilea meci al turneului, de vineri seară, când pentru o repriză au fost egalele echipei de pe locul al treilea din Liga Naţională, Dunărea Brăila. Însă, după pauză, jocul formaţiei ploieştene s-a scurtcircuitat, marcând numai de şase ori, şi pierzând la diferenţă de şase goluri.

Detalii, in editia de maine a ziarului Prahova.