Ca în fiecare an, în perioada Sărbătorilor, la Buşteni s-au reunit vedete din fotbalul autohton, fotbalişti şi oficiali trecuţi pe la Steaua fiind invitaţi tradiţionali ai edilului Emanoil Savin la un meci în sală. Cum mulţi dintre jucătorii din Liga 1 preferă să îşi menţină forma fizică prin jocuri amicale, invitaţia a fost onorată imediat de stelistul Prepeliţă, foştii stelişti Dică şi Rică Neaga, dar şi de actualul team-manager din Ghencea, Marius Ianuli, care au participat la un meci “festiv” jucat la Buşteni, împotriva unei selecţionate locale formate din foşti jucători de la Caraimanul. Printre invitaţi au fost şi Ionel Ganea, “Cetăţean de onoare” al Buşteniului, dar şi rapidistul Săndulescu. Ca de obicei, pe lângă partida de fotbal, Emanoil Savin şi-a aşteptat oaspeţii cu o masă de Crăciun, iar bucatele au fost stropite cu afinată şi alte băuturi “de sezon”.
Gazdele nu s-au dovedit la fel de primitoare şi pe terenul de joc, iar echipa vedetelor a trebuit să se recunoască învinsă în acest meci.
În echipa “vedetelor” au jucat: Nicolae Dică (Viitorul), Rică Neaga (antrenor la Atletic Bradu), Andrei Prepeliţă (Steaua), Dan Săndulescu (Rapid), Marius Ianuli (team-manager Steaua), Andrei Militaru (Chiajna) şi Ionel Ganea – cu menţiunea că fostul “tricolor” a făcut naveta între cele două echipe.
Scorul final a fost de 7-5 pentru echipa “Alexandros” Buşteni, după golurile marcate de Ganea, Savin, Guţu, Vişan, voia bună şi “artificiile tehnice” fiind nelipsite de pe parchet.
Marian DIMA