Cu toate că mai sunt doar câteva zile până la Revelion, hotelierii şi proprietarii de pensiuni au pus la punct ultimele oferte pentru turişti. Peisajul de vis, bucatele tradiţionale, programe cu artișți și show-uri incendiare, dar mai ales preţurile neschimbate faţă de anul trecut sunt principalele lor atuuri din acest sezon.
Mulţi şi-au făcut deja rezervările pentru noaptea de Revelion, dar, pentru cei care nu au avut timp şi bani până acum, nu e timpul pierdut. Locuri încă mai sunt, iar preţurile au rămas aceleași ca și anul trecut. Pachetele pentru minivacanța de Revelion cuprind 4 nopţi cazare, cu trei mese festive, mic dejun și programe artistice, la preţul de 1.800 lei, locul în cameră dublă la un hotel trei stele. Iar surprizele nu se opresc aici.
Deși la munte zăpada naturală se lasă încă așteptată, turiștii spun că revin cu plăcere pe Valea Prahovei.
Toate restaurantele de pe Valea Prahovei organizează petreceri în noaptea dintre ani, însă o parte dintre dintre proprietarii acestora au venit cu o ofertă de nerefuzat pentru turiști: de la meniuri tradiționale până la cele mai sofisticate preparate din bucătăria inernațională, asezonate cu spectacole incendiare. Bucătarii spun că meniul pentru masa de Revelion va fi unul special bazat pe preparate din bucătăria italiană.
Cireașa de pe tort, spun patronii restaurantelor, o vor reprezenta show-urile incendiare la propriu cu dansatori cu torțe și spectaculoase focuri de artificii.