Şoferii din cinci oraşe din ţară – Ploieşti, Constanţa, Iaşi, Cluj şi Bucureşti – care vor conduce în maine seară în oraşele lor, vor fi premiaţi de Poliţia Română, într-o acţiune de educaţie rutieră desfăşurată în parteneriat cu Bergenbier S.A. !
Astfel, în cadrul unei acţiuni organizate, în premieră, în oraşele menţionate, în afară de urările pentru noul an, şoferii care vor fi testaţi cu fiola, iar rezultatul va fi negativ, vor primi urări şi premii „de bună purtare” de la Poliţia Rutieră şi patrulele Bergenbier SA – o doză de bere fără alcool !
Potrivit unui comunicat al Poliţiei, parte a campaniei “ Alege Viaţa – Prietenul la volan se cunoaşte”, acţiunea de educaţie rutieră şi de încurajare a responsabilităţii la volan desfăşurată la nivel naţional va avea loc în Ploieşti, Constanţa, Iaşi, Cluj şi Bucureşti, în noaptea dintre 28 şi 29 decembrie, între orele 22:00 – 02:00.
Detalii, in editia de maine a ziarului Prahova.