Judecătorii de la Secţia Penală a Tribunalului Prahova au dispus cercetarea în libertate a administratorei de la două aziluri din Ploieşti şi Păuleşti – Zidaru Cornelia, şi a unei unei îngrijitoare – Ion Gabriela, deşi magistraţi de la Judecătoria Ploieşti deciseseră ca acestea să fie arestate preventiv pentru 29 de zile.
Cele două fuseseră ridicate de poliţişti în urma unor razii desfăşurate la cele două aziluri de bătrâni, ca urmare a condiţiilor precare în care erau internate aproximativ 40 de persoane.
De altfel, după cum s-a mai scris în publicaţia noastră, la Păuleşti, potrivit anchetatorilor, au fost găsiţi internaţi 37 de bătrâni, în condiţii aproape inumane. Mulţi dintre ei erau bolnavi, nu beneficiau de un tratament adecvat, incintele erau insalubre. Se pare că unii dintre bătrânii găzduiţi erau ţinuţi împotriva voinţei lor! Persoanele vârstnice cu afecţiuni neuromotorii şi neuropsihice au fost preluate de ambulanţe de la incinta din Păuleşti şi au fost transportate la spitale din Ploieşti şi Câmpina. ,,E prima oară când am fost la acel aşa-zis cămin. Bătrânii sunt bolnavi cronici care necesită îngrijire permanentă, tratament, deşi la faţa locului nu existau medicamente şi nici asistenţă medicală continuă’’, a spus, imediat după descindere, Daniel Nicolae, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova.
În paralel cu acţiunea de la Păuleşti, o echipă de oameni ai legii a descins şi la un alt azil, din Ploieşti, unde a fost găsită aproximativ aceeaşi situaţie, în cauză fiind vorba despre trei bătrâni.
Potrivit reprezentanţilor poliţiei prahovene, în anul 2011, azilul de bătrâni de la Păuleşti a mai fost închis din cauza neregulilor flagrante constatate. În cauză a fost deschis dosar penal, iar administratorii – care nu ar avea autorizaţie de funcţionare pentru aziluri – sunt acuzaţi de comiterea infracţiunii de privare de libertate. Anchetatorii nu excludeau, însă, ca, după extinderea cercetărilor, cei vinovaţi să răspundă şi pentru alte infracţiuni privitoare la afectarea sănătăţii şi a integrităţii persoanei.
(F.T.)













