FC Petrolul Ploieşti îi urează ”La mulţi ani!” lui Ovidiu Ştefan Hoban, mijlocaşul central al echipei noastre împlinind, astăzi, vârsta de 31 de ani.

Fără îndoială, 2013 a fost pentru Ovidiu Hoban cel mai prolific an din cariera sa. Alături de FC Petrolul Ploieşti a câştigat Cupa României şi a evoluat, din nou, în Liga Europa, iar prestaţiile sale excelente l-au propulsat în naţionala României, pentru care a bifat deja 6 selecţii.

Recunoaşterea valorii sale i-a adus şi un premiu individual, Hoban fiind desemnat cel mai bun mijlocaş al anului 2013, în cadrul Galei Fotbalului Românesc, eveniment organizat de către Clubul Sportiv al Jurnaliștilor (CSJ) și Asociația Fotbaliștilor Români (AFR).

”Mă bucur că munca mea a fost apreciată şi sper ca anul care vine să fie cel puţin la fel de bun precum cel care stă să se încheie. Țin să mulțumesc familiei mele pentru susținere, colegilor, antrenorilor și conducerii clubului, fără de care n-aș fi reușit să am un an atât de bun”, a declarat Hoban, care pe lânga ziua de naştere îşi serbează astăzi şi onomastica.

Clubul nostru îi dorește multă sănătate și la cât mai multe reușite alături de ”lupii galbeni”!

Totodată, FC Petrolul Ploieşti le urează ”La mulţi ani!” cu sănătate şi bucurii tuturor suporterilor care poartă numele de Ştefan sau Ştefania!

fcpetrolul.ro