În urma unei acţiuni derulate săptămâna trecută pe platoul Halelor Centrale din Ploieşti, pentru combaterea evaziunii fiscale, oamenii legii de la Investigarea Fraudelor au amendat peste 10 comercianţi găsiţi în neregulă cu aproximativ 23.000 de lei. Totodată, au confiscat marfă în valoarea de aproape 25.000 de lei. Printre cei amendaţi de poliţişti din cauza neregulilor, s-a numărat şi un cetăţean turc. De la acesta, oamenii legii au ridicat marfă în valoare de aproximativ 18.000 de lei.
Acţiuni similare s-au desfăşurat, în aceeaşi zi de 19 decembrie 2013, în toată ţara. Astfel, la nivel naţional, poliţiştii din cadrul structurilor judeţene, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Fraudelor a IGPR şi cu sprijinul Direcţiei de Ordine Publică şi al Direcţiei Rutiere, au efectuat controale la agenţii economici din marile complexuri comerciale, privind legalitatea operaţiunilor şi circuitelor comerciale derulate de societăţi, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
De asemenea, poliţiştii au verificat respectarea legislaţiei în domeniul transportului de mărfuri. Activităţile au vizat prinderea celor care se sustrag de la plata taxelor aferente către bugetul de stat, prin desfăşurarea comerţului cu mărfuri alimentare. În acest sens, poliţiştii au verificat 2.396 de societăţi comerciale şi 4.697 de persoane fizice.
Astfel, au fost constatate 192 de infracţiuni, dintre care 71 de evaziune fiscală. Cercetările sunt continuate în cadrul dosarelor penale pentru stabilirea întregii eventuale activităţi infracţionale.
De asemenea, ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 3.270 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.815.907 de lei.
Ca măsură complementară, au fost indisponibilizate 198.157 de kilograme de legume şi fructe, 16.700 de kilograme de carne şi produse din carne congelate, 18.815 litri de alcool şi băuturi alcoolice, 77.700 de ţigarete şi 275.760 de obiecte ornamentale, a căror provenienţă legală nu a putut fi justificată şi nu erau înregistrate în evidenţele contabile ale societăţilor verificate.
(F.T.)