În cadrul ultimei şedinţe a Euroregiunii Siret-Prut-Nistru, care a avut loc acum câteva zile în municipiul Bălţi-R.Moldova, pe ordinea de zi a figurat şi adoptarea hotărârii privind acordarea calităţii de membru cu drepturi depline municipiului Bălţi, raioanelor Drochia şi Râşcani, precum şi judeţului Prahova.
La această şedinţă au participat: Cristian Adomniţei – preşedintele Euroregiunii Siret-Prut-Nistru şi, totodată, preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, Eufrosina Creţu– preşedintele raionului Leova, Gheorghe Netedu – vicepreşedintele raionului Cimişlia, precum şi Mircea Cosma – preşedintele Consiliului Judeţean Prahova. O prezenţă inedită este cea prahoveană în acest proiect transfrontalier, dar extrem de bine-venită, fie doar şi prin faptul că judeţul Prahova este unul dintre cele mai puternice judeţe ale ţării, din punct de vedere economic, PIB-ul Prahovei fiind cu un miliard de euro mai mare decât al R.Moldova!
În alocuţiunea sa de fundamentare a proiectului „surpriză” de pe ordinea de zi, preşedintele Cristian Adomniţei a specificat că rugămintea şi invitaţia ca judeţul Prahova să facă parte din Euroregiune au mers pe un teren foarte fertil, preşedintele Mircea Cosma fiind un suflet deja deschis să accepte această aderare. „Venirea Prahovei alături de noi înseamnă nu numai contribuţia esenţială cu care se angajează să participe acest judeţ la cooperarea transfrontalieră. Aceasta este importantă mai ales prin faptul că „porţile” pe care le poate deschide acest judeţ – prin prisma investiţiilor sunt chiar mai mari decât cele pe care le pot deschide entităţile similare din R. Moldova, Ucraina şi judeţul Iaşi”, a declarat Adomniţei.
Primit cu deosebită căldură, Mircea Cosma şi-a argumentat intenţia de a fi mai aproape de moldovenii de peste Prut, menţionând faptul că 39 de primării din judeţul Prahova sunt înfrăţite deja cu tot atâtea primării din cele patru raioane care au constituit pe vremuri judeţul Lăpuşna – Leova, Hânceşti, Cimişlia şi Basarabeasca.
„Intrăm în această Euroregiune dintr-o prietenie strânsă a Prahovei cu cele patru raioane şi din considerentele pe care le-am expus în urmă cu 30 de ani, că neolatinitatea din care face parte şi Republica Moldova trebuie să se regăsească în acel concept care a fost odată numit „Mare Nostrum” şi care era Marele Imperiu al Romei. Ne vom regăsi cu relaţii mai bune în UE, cred că ridicarea vizelor şi paşii care se vor face în perioada de aderare vor facilita cooperarea şi dezvoltarea trasfrontalieră. Vom interveni, dacă ne veţi primi în euroregiune, cu pragmatismul nostru economic, cu grupul de investitori străini. De asemenea, ne propunem să atragem şi alte judeţe puternice din România în componenţa acestei euroregiuni (…). Nu în ultimul rând, sunt partizanul realizării în comun între judeţul Prahova şi raionul Leova a unui pod peste Prut, pentru că dacă ne-am fi propus ca fiecare judeţ din România să realizeze câte un pod, astăzi cele 11 poduri ar fi fost deja peste Prut”, a subliniat Mircea Cosma.
Printre cei care au vorbit întru susţinerea asocierii judeţului Prahova la Euroregiunea Siret-Prut-Nistru a fost şi Eufrosina Creţu: “Avem cinci primării înfrăţite cu judeţul Prahova, cu toate că această unitate teritorial-administrativă se află la o depărtare mult mai mare de noi decât judeţul Vaslui. De asemenea, suntem parte a multiplelor acţiuni care au loc în judeţul Prahova. Am simţit sprijinul dlui Mircea Cosma pe tot parcursul anilor, din 2003 până în prezent. Îndeosebi vreau să vă comunic, cu mândrie, că statuia lui Ştefan cel Mare înalţată în centrul oraşului Leova încă din 2004 este opera prietenului nostru Mircea Cosma. Doresc, în numele UCRM (Uniunii Consiliilor Raionale din Moldova), a cărei vicepreşedintă sunt, să-i exprim mulţumiri dlui Cosma şi tuturor celor care, prin intermediul său, au depus efort ca preşedinţii şi viceprepreşedinţii mai multor raioane din Republica Moldova, agenţii economici din ţară să se deplaseze, în perioada 11-15
noiembrie curent, la Bruxelles şi să deschidă acolo un birou extern al UCRM”.
După o avalanşă de argumente convingătoare şi relevante, care au răsunat la adresa Prahovei, toţi participanţii la Forumul preşedinţilor Euroregiunii Siret-Prut-Nistru au votat în unanimitate pentru aderarea judeţului Prahova la asociaţia de cooperare transfrontalieră.
Din programul preliminar de acţiuni pentru 2014, am reţinut câteva principale : ediţia a II-a a Forumului economic transfrontalier al Euroregiunii Siret-Prut-Nistru; Forumul pentru ONG şi jurnalişti din România, Moldova şi Ucraina; Forumul tinerilor şi Adunarea Generală a Asociaţiei, preconizată a fi desfăşurată în primăvara anului viitor, de această dată în judeţul Prahova.
Ioan POPESCU