În aceste zile, în multe case îşi găsesc loc icoane pe sticlă pictate de iconari cu suflet de copil, iar urări de sărbătoare sunt înscrise pe felicitări realizate după aceleaşi picturi ce adună culori rupte parcă direct din Rai. Un proiect socio-educaţional inedit, iniţiat şi coordonat de Casa de Cultură „I.l.Caragiale” a Municipiului Ploieşti (director Luminiţa Avram), a adunat aproape zeci de copii talentaţi, doi artişti plastici, 15 cadre didatice, cinci instituţii de învăţământ. La rândul lor, numeroşi sponsori şi parteneri au susţinut un demers artistic care devine, de fapt, o şansă dată vieţii. Fiindcă zecile de icoane şi sutele de felicitări realizate după acestea sunt valorificate, prin implicarea Districtului Rotary 2241 România-Republica Moldova, în beneficiul Fundaţiei „Copiii Noştri” pentru viitorul Spital Public de Pediatrie din Ploieşti şi pentru continuarea unui proiect al cărui nume spune totul: ”Salvaţi o inimă de copil!”.
Detalii, in editia de maine a ziarului Prahova.