Dragi cititori, acest spaţiu de pagină vă aparţine. Aici îşi vor găsi loc punctele dumneavoastră de vedere în legătură cu ceea ce vă frământă, vă nemulţumeşte, vă îngrijorează, aţi dori schimbat sau credeţi că merită apreciat.

Cum se calculează pensia de urmaş ?

,,Soţul meu s-a pensionat anticipat, dar între timp s-a îmbolnăvit şi a căzut la pat, motiv pentru care nu a mai depus actele necesare pentru recalcularea pensiei la împlinirea vârstei de pensionare. Între timp a decedat. De aceea, aş vrea să ştiu dacă pensia de urmaş mi se calculează din pensia la limita de vârstă a soţului sau din cea obţinută înainte de termen ?’’
Steluţa Marinescu, Ploieşti
* * *
Doamnă Marinescu, ne-am interesat pentru dumneavoastră şi, potrivit textului legislaţiei în vigoare, trebuie să ştiţi că pensia de urmaş se stabileşte, după caz, din: pensia pentru limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condiţiile legii, susţinătorul decedat sau din pensia de invaliditate gradul I, în cazul în care decesul susţinătorului a survenit înaintea îndeplinirii condiţiilor pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă. Totodată, trebuie să ţineţi cont de faptul că la calcularea pensiei se au în vedere mai multe aspecte: când a decedat soţul (anumite sume pot fi recalculate, actualizate după caz), statutul dumneavoastră de casnică/pensionară etc., existenţa unor copii minori sau nu, durata căsniciei, gradul de handicap dacă este cazul. Există şi situaţii când pensia soţiei, de pildă, în urma tuturor calculelor efectuate este mai mare decât dacă ar încasa pensia de urmaş şi atunci se renunţă la aceasta, fapt pentru care nu este relevant doar un singur aspect în calcularea unei pensii. De aceea, cel mai bine este să mergeţi direct la Casa Judeţeană de Pensii Prahova pentru a primi un răspuns complet în măsura în care veţi furniza toate datele, adresa instituţiei fiind strada Nicolae Iorga nr. 1, telefon 0244.577.406. Totodată, e bine de ştiut că pentru pensia de urmaş trebuie să faceţi solicitare în cel mai scurt timp după decesul soţului pentru clarificarea situaţiei.