Ca urmare a colaborării dintre Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanei şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean, anul acesta, peste 8.000 de persoane de la nivelului judeţului au fost puse în legalitate. Informaţia am aflat-o de la Ornella Zecheru, directorul Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanei Prahova, care ne-a declarat:”Activitatea de punere în legalitate a persoanelor care nu deţineau documente de identitate sau ale căror acte erau expirate s-a desfăşurat în colaborare cu structurile de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, cu care, la începutul anului 2013, s-a semnat şi un protocol de colaborare. Concret, în baza informaţiilor obţinute de la reprezentanţii acestei instituţii, ca urmare a deplasării lor în teren, s-au verificat, în bazele noastre de date, persoanele ale căror acte erau expirate din perioada 2006-2011. Astfel, peste 8.000 de persoane au fost puse în legalitate”. Acţiunea fost realizată în contextul în care, la începutul acestui an, 22.243 de prahoveni erau înregistraţi ca persoane ale căror acte de indentitate aveau termenul de valabilitate expirat.
Detalii, in editia de maine a ziarului Prahova.