Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) expune până pe 15 februarie a.c., instrumente de măsură – greutăţi de 20, 10 şi două ocale – măsură etalon de jumătate decalitru pentru materii uscate, metru etalon, măsură etalon pentru lichide. Tradiţia populară înregistrează povestiri în care domnitorul Alexandru Ioan Cuza descoperă, mergând deghizat prin cârciumi sau târguri, negustori care foloseau, în loc de „ocaua lui Cuza”, ocale mai mici, motiv pentru care îi pedepsea şi amenda. Prin decretul din 8 ianuarie 1866 se stabilea că toate instrumentele de măsură să aibă inscripţionate pe partea superioară numele unităţii de măsură. Expoziţia poate fi vizitată de miercuri până duminică între orele 9.00 – 17.00.

Număr record de turişti la New York

Orasul New York a atras în 2014 un număr record de turişti – 56,4 milioane de persoane, cu două milioane mai mult decât în anul precedent, a anunţat primăria. Dintre aceşti turişti, 44,2 milioane au fost din Statele Unite şi 12,2 milioane din străinătate, a adăugat municipalitatea într-un comunicat, adăugând că New York este destinaţia turistică numărul unu din Statele Unite. “Calitatea excelentă a vieţii, nivelul scăzut al criminalităţii şi dinamismul constant continuă să atragă un număr record de turiţşi în fiecare an, iar 2014 nu a făcut excepţie”, a declarat primarul Bill de Blasio. Recordul precedent data din 2013, cu 54,3 milioane de vizitatori. Din 2009, numărul turiştilor a crescut cu 23%. În ordinea numărului de turişti, ei provin din Marea Britanie, Canada, Brazilia, Franţa, China, Australia şi Germania. Sectorul turistic newyorkez a adus economiei încasări record, de 61,3 miliarde de dolari, şi a generat 359.000 de locuri de muncă.

Topul celor mai vizitate oraşe din lume

Asia a devenit o destinaţie extrem de populară în ultimii ani, astfel că nu este de mirare că unele capitale de pe acest continent domină topul celor mai vizitate oraşe din lume, informează Business Insider. Potrivit unui raport al Euromonitor International realizat în 2013 şi dat publicităţii abia recent, cele mai vizitate trei oraşe din lume în anul 2013 se află pe continentul asiatic, numărul turiştilor ajunşi acolo fiind de aproximativ 45 de milioane. Este vorba despre: Hong Kong, cu 25,5 milioane vizitatori, Singapore (Singapore) – 22,4 milioane vizitatori, Bangkok (Thailanda) – 17,4 milioane vizitatori. Din totul celor 20 de oraşe incluse în top, 11 se află pe continentul asiatic.