Eliminarea subventiei pune cruce mineritului in subteran
S-ar putea deschide, insa, o afacere infloritoare pentru mediul privat
Noroc bun! Urarea de capatai a ortacilor sta scrisa, la Exploatarea Miniera din Filipestii de Padure, nu la intrarea in sut, asa cum ar fi normal, ci la iesirea pe poarta unitatii. Semn rau prevestitor: noroc bun li s-a spus sutelor de mineri concediati din 1997 incoace si noroc bun li s-ar putea spune tuturor celor care inca mai lucreaza in adancul pamantului. Eliminarea totala a subventiilor din 2007 e posibil sa insemne actual de deces al mineritulul in subteran. Directorul general al Societatii Nationale a Carbunelui Ploiesti, Tiberiu Costin Ionescu – Balea, da ca sigura incetarea activitatii din mina in luna iulie 2006, liderul de sindicat Valeriu Cernat intrevede o palida posibilitate ca munca in abataj sa continue si dupa data de 1 ianuarie 2007, dar numai in sistem privat. Un lucru e sigur: in Prahova, nici o mina nu va mai fi redeschisa, din cauza cheltuielilor enorme pe care le presupune o asemenea operatiune de pregatire, iar in urmatorii 20 de ani, SNC se va ocupa de inchiderea propriu-zisa si ecologizare a exploatarilor de adancime.
* * *
Terenul a fost deja pregatit: printr-un act normativ, in cadrul SNC Ploiesti, cu incepere de la 1 noiembrie 2005, s-au infiintat trei filiale: Carbonifera – care detine controlul exploatarilor de suprafata; Lignitul – a preluat activitatea din subteran; o a treia – care nu intereseaza Prahova – este in nordul tarii. Cele trei filiale au fost curatate de datorii, acestea fiind preluate, in totalitate, de catre SNC. Patrimoniul statului, administrat pana acum de catre SNC, a fost dat spre folosinta noilor filiale. Mutarea are o singura logica, aceea de a se mai da o sansa mineritului si dupa 2007, dupa opiniile directorului general si ale liderului de sindicat. SNC sau noua filiala Lignitul vor detine licenta, iar firmele private, care vor angaja mineri disponibilizati, vor lucra la exploatarea carbunelui, fie in subteran, fie la suprafata, in regim privat. Deja acest stil de lucru se practica. Adevaratul scop il vom afla, insa, mult mai tarziu. Retinerea de a lua de buna explicatia de mai sus are argumente cate vreti.
O reforma de minciuna si ruina
Si-n 1997, cand a inceput cruciada impotriva minelor si a minerilor, cu disponibilizari masive de personal, s-a spus ca urmeaza retehnologizarea si modernizarea in vederea rentabilizarii activitatii si a transformarii ei din gaura neagra a economiei nationale intr-una de maxim randament, productivitate si profit. Ce avem dupa opt ani?
Valeriu Cernat, lider sindicat SNC Ploiesti: „Ca tehnologie, suntem la nivelul anilor ’70. Nu s-a facut nimic in acest sens. Nici pe linia protectiei muncii nu s-a facut nimic. Singura strategie a mineritului a fost cea a disponibilizarilor. La Filipesti, se lucreaza cu utilaje vechi de 20-25 de ani.”
Tiberiu Costin Ionescu – Balea, director general: „Minerii lucreaza in aceleasi conditii rudimentare de acum opt ani sau de acum 18 ani. Nici retehnologizare nu s-a facut, fiindca ar fi fost antrenate fonduri uriase. Dar cu utilajele din subteran e OK.”
* * *
De ce mineritul nu a putut fi rentabilizat? Valeriu Cernat: „Desi productivitatea muncii a crescut de patru ori, mineritul nu a fost si nu este rentabil fiindca pretul carbunelui a stagnat, Oficiul Concurentei l-a tinut pe loc, in timp ce pe piata a fost o nebunie. Pretul petrolului s-a triplat, energia – la fel, iar noi am cazut cu totul.”
Ceea ce n-a reusit statul sa faca, adica se rentabilizeze mineritul, va putea mediul de afaceri privat sa realizeze? Valeriu Cernat: „Cu siguranta, da. Pentru ca omul de afaceri vine cu utilaje performante”. Ionescu – Balea: „In subteran, nu cred, fiindca cheltuielile cu tehnologia sunt imense. La cariere – da, munca e si acum cat de cat rentabila si va fi cu atat mai mult de aici inainte. Chiar astazi a venit un om de afaceri cu oferta de a deschide o asemenea activitate la Cariera Magureni. Dar in subteran, mineritul nu e profitabil. Nicaieri in lume nu este, dar statele europene subventioneaza aceasta activitate”. De ce atunci Europa ne cere noua sa eliminam subventia? Este o intrebare al carei raspuns este acolo, in culisele economice ale marilor puteri…
Si totusi: Romania are nevoie de carbune
Are sau nu Romania nevoie de minerit si de carbune? Dupa opinia liderului de sindicat, „da, are, iar peste cativa ani, in Europa si in lume, se va reveni la acest combustibil ieftin (la carbunele superior). Marile politici nu cuprind insa si Romania. Noi avem o cota de productie fixata prin negocierile de aderare la 30 de milioane de tone/an. In momentul de fata, producem 28-29 de milioane de tone. In mod cert insa, fiindca vedeti ce se intampla cu rezervele de petrol si cu energia nucleara, carbunele va fi un combustibil preferat. In Romania, deja se manifesta aceasta tendinta. De exemplu, SNC are comenzi de 2 milioane de tone si nu am putut onora decat pe jumatate, din toate cauzele enumerate mai sus. Daca pana acum piata ne-a ingenuncheat, tot piata incepe sa ceara carbune si sa devina prietenoasa.”
In urma, dezastru!
Daca e asa, inseamna ca Guvernul a trait in minciuna aproape un deceniu si a stricat, sistematic, ceea ce de aici inainte va trebui sa repare. Valeriu Cernat: „Tragedia mare nu e ca a mintit ministerul de resort. Sau ca trebuie de aici inainte sa refacem piata carbunelui. Tragedia mare e ceea ce a ramas in aceste zone monoindustriale. E dezastru!” Un dezastru, am spune noi, care ne-a costat milioane de miliarde de lei. Si destine. Fiindca, dincolo de uriasele probleme ecologice, economice si sociale, au fost infrante fatal o multime de vieti. Iar pentru asa ceva nimeni n-are pret de platit!
Maria BOGDAN
