
sustine Bruno Roche – administrator director general al Apa Nova Ploiesti
S-au redus pierderile de cinci ori
– Domnule director general, suntem aproape de final de an si se poate vorbi despre un bilant. In context, care au fost principalele investitii realizate de catre Apa Nova in 2005 ?
– In anul 2005, investitiile s-au ridicat la 2,5 milioane de euro. Acestea au fost directionate, in principal, in refacerea retelei de distributie a apei potabile. Au fost inlocuiti 7 km de retea, dar si aproape 1000 de bransamente. Acest lucru a condus la diminuarea pierderilor. Concret, acum indicele de pierdere este de 30 metri cubi de apa pe km de retea/zi. Acum cinci ani – cand am preluat serviciul – pierderile erau de 5 ori mai mari. Totodata, anul acesta s-a investit inclusiv in extinderea retelei de canalizare. Astfel, pana la sfarsitul acestui an, va exista retea de canalizare (2 km) si pe strada Locomotivei. Pentru a se rezolva problema de inundare a subsolurilor caselor din zona, un kilometru de retea a fost inlocuit si pe Aleea Godeanu. Si tot cu acelasi scop, impreuna cu serviciile tehnice ale Primariei Ploiesti, au fost identificate punctele critice pentru evacuarea apelor din alte zone inundabile si am decis montarea de noi guri de scurgere.
Se poate alimenta orasul, in totalitate, din forajele proprii
– Ati vorbit despre reducerea pierderilor pe retea. Acest lucru n-a condus si la realizarea unei autonomii in privinta alimentarii cu apa a orasului?
– Continuarea programului de refacere a retelei de distributie a condus, automat, si la realizarea unei autonomii a alimentarii cu apa a Ploiestiului. Asta inseamna ca putem alimenta in totalitate orasul din forajele proprii. Importanta acestei autonomii am constatat-o in perioada inundatiilor, mai ales din luna septembrie, cand Apele Romane au fost nevoite sa sisteze alimentarea cu apa a orasului; atunci am trecut pe alimentarea din sursele proprii de foraj. Apa Nova are trei fronturi de captare: Crangu lui Bot, „23 August”, Nord Gageni. In prezent, alimentarea cu apa a orasului se face in proportie de 85% din fronturile de captare proprii, si 15% de la Apele Romane. Daca tot am vorbit de fronturi de captare, as vrea sa mentionez un ultim punct important din programul de investitii al anului 2005, si anume, telegestiunea fronturilor de captare. Acest program are ca scop fiabilizarea instalatiilor de pompare care vor fi echipate cu senzori, ce vor transmite, la un calculator central montat la sediul Apa Nova, toate informatiile legate de eventualele evenimente: mecanice, o pana de curent, o pompa care s-a blocat, accesul unei persoane straine intr-un perimetru protejat. In functie de aceste informatii se va putea actiona in timp util pentru remedierea oricarei probleme.
Extinderea si modernizarea – directii ale investitiilor din 2006
– Pentru anul viitor, investitiile ce zona vor viza?
– In 2006, vom continua programul de investitii in reteaua de apa potabila, insa, vom aloca sume importante si in extinderea retelei de canalizare. Am convenit acest lucru cu Primaria Ploiesti, intrucat alocarea de fonduri de catre Apa Nova pentru extinderea retelei de canalizare tine de renegocierea contractului de concesiune a serviciului de apa. In acest sens, pentru programul de extindere a retelei de canalizare vom colabora cu municipalitatea ploiesteana care ne va transmite atat strategia, cat si prioritatile. Ce va pot spune este ca, in acest caz, se va tine cont, in primul rand, de strazile care sunt in vecinatatea raului Dambu. Din totalul de 2,5 milioane de euro – cat reprezinta valoarea investitiilor din 2006, extinderea retelei de canalizare va insemna minimum 9 miliarde de lei vechi.
– Va continua si programul de modernizare a retelei?
– Se va realiza sistemul informatic geografic pentru reteaua de canalizare care ne va permite sa cunoastem mai bine functionarea acesteia. Se va realiza nu doar un inventar complet al echipamentelor, dar si o gestiune moderna a sistemului asa cum s-a facut pentru reteaua de apa, acum trei ani. In privinta retelei de apa potabila, pentru anul viitor ne-am propus sectorizarea acesteia. Concret, vom “taia” in bucati – pe cartiere, pe sectoare – reteaua de apa potabila. Se vor monta contoare pe conductele principale de distributie si, astfel vom sti exact cum sa repartizam volumele de apa distribuite pe retea, in cartiere. Aceasta actiune ne va permite sa detectam mult mai rapid o avarie, dar si sectoarele unde exista cele mai multe pierderi.
Nicoleta DUMITRESCU















