Guvernul ar putea să înfiinţeze, în prima jumătate a anului 2015, o bancă de dezvoltare, pentru creditarea beneficiarilor care derulează proiecte europene, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. MFE urmează să iniţieze în perioada următoare şi reforma sistemului general de achiziţii publice, având în vedere inclusiv instituţiile de remedii, a menţionat ministrul. „Sunt discuţii avansate pentru crearea acelei bănci de dezvoltare, banca pe care eu cred şi sper să o putem vedea înfiinţată în primul semestru al acestui an. Înfiinţată în sensul de a funcţiona. (…) Va fi foarte utilă pentru că, pe de o parte, statul poate să lucreze în mod direct cu această instituţie, pe de altă parte beneficiarii vor avea cu adevărat un vehicul util în tot ceea ce înseamnă plăţi, împrumuturi, absolut tot ce ţine de partea de finanţare a unui beneficiar fie public, fie privat”, a declarat Teodorovici într-un interviu publicat ieri de Agerpres.
El a explicat că lucrează împreună cu ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, pentru înfiinţarea noii bănci de dezvoltare, purtând discuţii în acest sens cu banca de comerţ exterior a statului, Eximbank. „Se merge pe discuţia cu cele două bănci de stat, Eximbank sau CEC Bank, mai mult pe partea de Eximbank. Împreună cu domnul ministru Vâlcov lucrăm la această idee şi sper că undeva în primul semestru al acestui an să putem să vorbim de o astfel de instituţie financiar-bancară în România”, a menţionat Teodorovici. O altă măsură vizată este crearea unui cont comun în care să fie viraţi banii naţionali pentru proiectele europene gestionate de Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Agriculturii şi Ministerul Dezvoltării Regionale. „Cea de-a doua zonă este de a crea la nivelul administraţiei un cont unic, să nu mai punem banii necesari derulării proiectelor europene prin diverse ministere. Creăm un singur cont la nivelul MFE şi care se debitează de cele trei structuri cu rol de management, ministerul nostru, cel al Dezvoltării şi cel al Agriculturii. Acolo sunt practic toate sumele trecute, inclusiv zona de TVA, de cofinanţare. Pe măsură ce el se utilizează, se micşorează, noi intrăm aproape lunar în Guvern cu împrumuturi din trezorerie pentru a realimenta acest cont. Este o simplificare radicală a acestui sistem”, a mai declarat Teodorovici.
De asemenea, în achiziţiile publice, ministrul Eugen Teodorovici intenţionează să spargă actuala legislaţie (Ordonanţa 34/2006) în patru legi separate, care să reglementeze „achiziţiile clasice”, concesionările de stat, utilităţile publice şi instituţiile de remedii, cum este Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor.
În plus, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), din subordinea premierului Ponta, ar urma să fie unificată cu Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice (UCVAP), din subordinea Ministerului Finanţelor Publice.