Interesul pentru gazele de şist – în scădere

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat într-o emisiune televizată, că în urma scăderii preţului la petrol interesul pentru gazele de şist este în scădere, iar exploatarea acestora nu mai este în zona rentabilităţii.
“În ce priveşte gazele de şist, deja am impresia că problema se rezolvă aproape de la sine. Datorită scăderii preţului hidrocarburilor, în esenţă a petrolului, lucrurile s-au schimbat radical şi deja exploatarea gazelor de şist, cel puţin în zona noastră, nu cred că mai este în zona rentabilităţii’’, a precizat Iohannis.
Preşedintele a mai afirmat că tehnologia pentru exploatarea gazelor de şist nu este nouă, dar nu a fost folosită pentru că nu era rentabilă.

Se va deschide submăsura de investiţii pentru ferme

George Turtoi, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, a anunţat că în această primăvară va fi deschisă submăsura de investiţii în ferme, care face parte din măsura de active fizice a noului PNDR.
“Se porneşte de la 50% finanţare şi se pot adăuga suplimentar câte 20% pentru mai multe criterii: dacă e tânăr fermier, dacă e cooperativă, dacă e proiect integrat (adică mai accesează şi o altă măsură de finanţare), dacă este în zonă defavorizată sau dacă este într-un program european de inovare, respectiv să fie grup operaţional pe măsura de cooperare”, a detaliat Turtoi.
Una dintre condiţiile pe care trebuie să le întrunească solicitanţii este aceea ca profitul net al companiei să nu depăşească de patru ori valoarea sprijinului solicitat.

Modificări legislative pe piaţa financiară

Autoritatea de Supraveghere Financiară a prezentat recent noile acte normative ce urmăresc îmbunătăţirea cadrului legislativ pentru alinierea sectorului românesc de instrumente şi investiţii financiare la practicile şi standardele europene. Noutăţile legislative în domeniul pieţei de capital se referă, printre altele, la clarificarea statutului juridic al acţiunilor care se tranzacţionează pe piaţa RASDAQ sau pe piaţa valorilor mobiliare necotate; piaţa de capital; Legea pentru aprobarea OUG privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor ş.a.m.d.