Greva din invatamant va continua inclusiv luni si, din pacate, sunt semne ca ea s-ar putea prelungi pe tot parcursul saptamanii viitoare. Ba mai mult, in Prahova procentul dascalilor decisi sa continue protestele a crescut – potrivit declaratiilor facute, ieri, intr-o conferinta de presa comuna, de liderii celor doua organisme sindicale reprezentative in judet – de la 65 la 70 la suta, numai in ultimele zile intrand in greva o serie de gradinite din Ploiesti, dar si scoli din Gageni, Paulesti, Albesti Paleologu, Mizil si Starchiojd.
O noua consultare cu sindicalistii din fiecare unitate de invatamant din judet va avea loc marti, 29 noiembrie, iar in cazul unei decizii favorabile continuarii grevei FSLI si FEN intentioneaza sa organizeze o alta serie de mitinguri si pichetari. In acest sens, la Ploiesti, au fost inaintate autoritatilor cereri de aprobare a unor actiuni de pichetare a sediului Prefecturii si Consiliului Judetean pentru zilele de 29 si 30 noiembrie, respectiv, 2 decembrie.
La randul sau, inspectorul scolar general Gheorghe Matei, si-a reafirmat pozitia adoptata inca de la inceputul acestei saptamani subliniind necesitatea reluarii cursurilor pentru a nu fi afectat si mai mult procesul de invatamant.

R.ENE


61 de cadre didactice prahovene vor sa intre in greva foamei

Gestul profesorului din Barcanesti, Iulian Dima, de a intra in greva foamei nu a ramas, din pacate, unul singular. Ieri, alti 60 de dascali din Ploiesti, Valenii de Munte, Urlati si Mizil, membri ai Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant, si-au anuntat intentia de a recurge de luni la o metoda similara, daca in continuare Guvernul va refuza sa acorde majorarile salariale solicitate de sindicalisti. Tot ieri, un alt dascal, profesor de sport la Scoala din Magureni, membru al Federatiei Educatiei Nationale, a luat aceeasi decizie. Liderii ambelor organisme sindicale reprezentate in Prahova au declarat insa ca intentiile acestora nu vor fi luate in considerare decat in momentul in care vor exista cereri scrise, cu adrese, numere de telefon si locatia aleasa de protestatari si numai dupa efectuarea de catre acestia a analizelor medicale.

R.ENE


Conflictul – pe masa Curtii Constitutionale

Membrii Curtii Constitutionale vor dezbate luni exceptiile de neconstitutionalitate invocate de sindicatele din invatamant cu privire la unele articole din Legea 168/1999 privind conflictele de munca, a informat, ieri, Biroul de presa al institutiei.
Avocatii sindicalistilor au contestat, in cadrul procesului cu Ministerul Educatiei si Cercetarii, trei articole (58, 60, 61) din Legea 168/1999. Ei au reclamat ca aceste articole nu sunt constitutionale si incalca dreptul la greva.
Instanta Tribunalului Bucuresti a admis, pe 18 noiembrie, contestatia sindicalistilor, suspendand dosarul privind legalitatea grevei din invatamant pana cand Curtea Constitutionala se va pronunta.
Ulterior, Curtea Constitutionala a solicitat presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului sa isi exprime punctele de vedere in legatura cu exceptia de neconstitutionalitate a celor trei articole din lege.
Procesul care ar fi stabilit daca greva profesorilor este legala a fost intrerupt marti, dupa ce sindicalistii au contestat prevederile amintite. Un nou termen de judecata va fi stabilit dupa ce Curtea Constitutionala se va pronunta in acest caz.

PSD vrea sa ia bani de la guvernanti si sa dea la profesori

PSD vrea ca salariile profesorilor sa fie majorate cu bani de la guvernanti. Organizatia PSD Bucuresti a propus astazi reducerea salariilor corpului guvernamental cu 50 la suta.
Banii obtinuti ar urma sa intre intr-un fond special, destinat exclusiv salariilor profesorilor. Vicepresedintele PSD Bucuresti, Codrin Stefanescu a declarat ca propunerea poate fi materializata intrucat multi membri ai Guvernului sunt oameni de afaceri prosperi.