Ana M.

Începând de ieri, la Sinaia, pe traseul Platou Izvor – Centru, funcţionează un autobuz modern, astfel încât să fie asigurat mai mult confort pentru localnicii şi turiştii care-şi petrec vacanţele în staţiune. Acesta are 33 de locuri pe scaune şi 64 în picioare, locuri special pentru persoanele cu handicap, platformă reglabilă, dispunând de aer condiţionat, după cum ne-a precizat Bogdan Fălcescu, general manager Transport Urban Sinaia – firmă ce are acţionar unic Consiliul Local Sinaia. Tot de ieri, turiştilor care merg din centrul staţiunii către Telegondolă le este pus la dispoziţie un autobuz cu 80 de locuri, care a înlocuit microbuzul cu 16 locuri ce funcţiona până în prezent pe această rută. Un bilet pe mijloacele de transport în comun costă 2 lei, iar unul pentru copii – 1,5 lei.
Odată ajunşi la staţia de Telegondolă, turiştii pot practica schiul pe Pârtia Nouă sau pot ajunge, cu ajutorul gondolelor, la Cota 1400 – unde sunt deschise alte pârtii şi de unde pot lua telecabina pentru a ajunge la Cota 2000.