C. Dumitru

Începând din acest an, impozitul pe construcţii (cunoscut şi sub denumirea de „taxa pe stâlp”) este în cuantum de 1 la sută din valoarea brută a clădirilor evidenţiată în contabilitate la sfârşitul anului anterior, faţă de 1,5 la sută, cât era anul trecut, potrivit Legii nr. 11/2015, publicată în Monitorul Oficial al României din 13 ianuarie a.c. Totodată, actul normativ menţionat include şi alte prevederi de larg interes pentru contribuabili. Ne referim, mai întâi, la faptul că sunt scutite de acest tip de impozit construcţiile la care se datorează impozit pe clădiri, potrivit Codului Fiscal; construcţiile situate în afara frontierei de stat a ţării, chiar dacă acestea se regăsesc în apele teritoriale sau în zona economică maritimă a României; construcţiile din domeniul public al statului şi care fac parte din baza materială de reprezentare şi protocol, precum şi cele din domeniul public şi privat al statului, închiriate sau date în folosinţa instituţiilor publice; construcţiile deţinute de structurile sportive; construcţiile gen terase amplasate pe terenul arabil, în plantaţii pomicole şi viticole etc. De asemenea, în cazul în care sunt efectuate modernizări sau amenajări la construcţii aflate în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ- teritoriale deţinute, legal, de către un agent economic, acestea sunt scutite de plata taxei pe stâlp.
Pe de altă parte, dacă în anul în curs se înregistrează operaţiuni de majorare sau diminuare a valorii soldului debitor al conturilor construcţiilor (vânzări sau cumpărări), impozitul aferent anului curent nu se recalculează, iar valorile respective vor fi luate în considerare la calculul impozitului cuvenit în anul următor. De precizat şi faptul că impozitul pe construcţii este o cheltuială deductibilă la calculul impozitului pe profit al firmei respective.