„Presedintele Constantinescu este un om care nu a lasat nici o dara pentru Romania in mandatul sau”, a declarat presedintele Traian Basescu, pe Aeroportul International “Henri Coanda”, la sosirea din vizita efectuata in Georgia.
Reactia sa vine ca urmare a afirmatiilor facute de fostul sef al statului potrivit carora Traian Basescu ar fi avut legaturi cu fosta securitate.
„Asa ca nu sunt dispus sa iau in seama chiar si oameni care au pierdut vremea cat au avut inalta demnitate de presedinti ai Romaniei”, a spus Traian Basescu.
Seful statului considera ca daca Emil Constantinescu s-a asezat „in randul colportorilor”, este problema acestuia din urma. „Poate nici nu era de asteptat sa aiba demnitatea unui presedinte, atata timp cat nu a existat ca presedinte pentru tara asta”, a adaugat Traian Basescu.
Colegiul Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) i-a solicitat fostului presedinte Emil Constantinescu sa puna la dispozitie inscrisurile care probeaza legaturile pe care Traian Basescu, Theodor Stolojan si Adrian Nastase le-ar fi avut cu fostele servicii secrete.
CNSAS s-a autosesizat in legatura cu afirmatiile lui Emil Constantinescu, facute pe diferite canale media, potrivit carora ar exista unele documente ce probeaza legaturile celor trei cu fosta securitate.















