N.Dumitrescu

Pentru administraţia ploieşteană, 2015 poate fi considerat unul de adevărată provocare, având în vedere lucrările începute şi care trebuie finalizate până la sfârşitul anului, la care se adaugă şi cele prevăzute a fi demarate după sezonul rece. Cert este că, în afară de proiectele care se realizează cu bani europeni – şi despre care ziarul Prahova v-a informat, în prima ediţie din acest an, că sunt sub presiunea timpului din cauza faptului că trebuie terminate până în decembrie a.c. – pe agenda primarului Iulian Bădescu sunt trecute şi alte lucrări considerate urgente. Ca urmare, edilul a declarat că 2015 va fi un „an de foc” pentru investiţiile din Ploieşti.
În afară de investiţiile ce vizează dezvoltarea oraşului, autorităţile ploieştene trebuie să pună pe agendă, anul acesta, şi o serie de proiecte ce ţin de domeniul utilităţilor publice. Astfel, având în vedere faptul că Ploieştiul are nevoie, ca de aer, de o nouă staţie de epurare, pentru a se alinia cerinţelor europene în materie de protecţia mediului, municipalitatea trebuie să găsească o rezolvare pentru această problemă. Identificarea unei soluţii este chiar cu caracter de urgenţă, pentru că dacă noua staţie de epurare nu va fi pusă în funcţiune până la sfârşitul anului 2015, acest lucru ar putea avea urmări negative, inclusiv din punct de vedere financiar. În acest sens, primarul Iulian Bădescu a declarat: “La începutul lui 2015, se va stabili modalitatea de finalizare a staţiei de epurare, ale cărei lucrări au fost demarate cu mulţi ani în urmă. În 2014, s-a încheiat relaţia de colaborare cu constructorul care trebuia s-o realizeze, şi care, din nefericire, nu şi-a respectat contractul de lucrări. Având în vedere că mai sunt de efectuat o serie de investiţii la staţia de epurare a oraşului, suntem în discuţii cu societatea Apa Nova pentru o eventuală preluare şi finalizare a lucrărilor pe cheltuială proprie, fără ca acest lucru să ducă la o eventuală majorare a tarifelor către populaţie”. Totodată, la capitolul utilităţi, municipalitatea ploieşteană trebuie să ia în calcul, anul acesta, atât extinderea reţelei de canalizare în cartierele aflate la periferia oraşului, cât şi identificarea unei soluţii de reabilitare a conductelor de alimentare cu agent termic. “În ceea ce priveşte canalizarea, avem un contract semnat. Sper să reuşim cu ajutor atât din partea Ministerului Mediului, cât şi din cea a Ministerului Fondurilor Europene, să obţinem finanţarea europeană necesară şi pentru realizarea de reţele de canalizare în zonele din Ploieşti care nu au aşa ceva, cum este, de exemplu, Cartierul Mitică Apostol. Totodată, ţin să anunţ că am purtat o serie de discuţii atât cu conducerea Consiliului Judeţean Prahova, cât şi cu cea a societăţii Dalkia, pentru identificarea unei soluţii de accesare de fonduri europene necesare pentru reabilitarea reţelei de alimentare cu energie termică, în mod special a reţelei primare, care, din nefericire, este cea mai afectată de vechime. În acest ultim caz , este vorba despre un proiect evaluat la 100 de milioane de euro, pentru care sper să găsim finanţare”, a declarat primarul Iulian Bădescu.
Totodată, edilul a mai menţionat că, anul acesta, vor continua reparaţiile la şcoli, se vor finaliza lucrările la noul sediu al Teatrului “Ciufulici” , de pe Bulevardul Independenţei, faţada Teatrului “Toma Caragiu” va fi reamenajată, astfel încât această instituţie să fie şi mai bine pusă în valoare în cadrul zonei pietonale. “Practic, în 2015, Ploieştiul va avea, la capitolul investiţii, un „an de foc”. În afară de proiectele care se realizează cu bani europeni –
reabilitarea liniilor de tramvai, amenajarea hipodromului, a Parcului municipal Vest, a Centrului de excelenţă pentru tineri, a pasajului suprateran de la Vest – anul acesta în oraş vor fi foarte multe alte lucrări. De aceea, cer încă o dată îngăduinţa ploieştenilor de a înţelege faptul că nu putem evolua ca societate, nu putem moderniza oraşul, fără a suporta impedimentele care apar odată cu aceste lucrări. Aş mai vrea să adug, însă, ceva. După ce au apărut zvonurile că nu se vor finaliza lucrările la calea de rulare a tramvaielor, recent au apărut altele, în legătură cu tramvaiele. S-a lansat zvonul că le vom folosi pe cele vechi. Anunţ, pe această cale, că avem în implementare un proiect finanţat de Banca Mondială ce vizează stabilirea şi realizarea unui studiu de mobilitate la nivelul municipiului care să ne permită achiziţionarea de tramvaie pentru liniile reabilitate. Consiliul Judeţean Prahova o să ne ofere cadou primul tramvai, preşedintele Mircea Cosma confirmându-ne acest lucru. Noile tramvaie pentru Ploieşti vor fi achiziţionate în baza programului de finanţare 2016-2020. În opinia mea, cred că acestea nu vor fi la Ploieşti mai devreme de anul 2017, pentru că este o procedură de achiziţie mult mai elaborată decât în cazul altor mijloace de transport. După ce se semnează contractul de achiziţie, în urma licitaţiei, va dura o perioadă de timp până când se vor vedea noile tramvaie pe şinele din Ploieşti”.