N.Dumitrescu

Ca şi în anii precedenţi, şi în 2015, ploieştenii vor să păstreze tradiţia de a fi contribuabili bun-platnici. Chiar din prima zi de activitate pe anul acesta a Serviciului Public Finanţe Locale Ploieşti, la doar două ore după deschiderea casieriilor – aşa cum a fost cazul celei de pe strada Basarabi – sute de persoane se prezentaseră pentru a-şi achita taxele şi impozitele pentru bunurile aflate în proprietate. Anul acesta, valoarea impozitelor pentru case, terenuri şi maşini a rămas aceeaşi ca şi în 2014, drept pentru care cei care au dorit să achite în numerar, ieri, aveau deja banii pregătiţi.

După cum am aflat, chiar dacă programul cu publicul începea, ieri, la ora 8,00, la casieria de pe strada Basarabi, 13 persoane aşteptau la uşă. Motivul pentru care ploieştenii doresc să-şi achite dările la fiscul local chiar din prima zi de activitate a instituţiei este acela de a scăpa de grija plăţii acestora, însă mulţi preferă să achite întreaga sumă datorată pentru anul în curs şi pentru a beneficia de reducerea de 10% acordată. Pentru 2015, impozitele şi taxele locale se menţin la nivelul celor de anul trecut. Conform prevederilor legale, impozitul pe clădiri, pe teren şi pentru autovehicule se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv, pentru plata integrală cu anticipaţie, până pe 31 martie, contribuabilii beneficiind de o bonificaţie de 10%. De regulă, aşa cum s-a întâmplat şi anul trecut, numărul persoanelor care plătesc anticipat este destul de mare. Astfel, până la data de 27 martie 2014, dintre cele 95.160 de persoane fizice care îşi achitaseră impozitele şi taxele locale, 81.382 de contribuabili au primit bonificaţie, la care s-au adăugat alţi 1.718 de contribuabili persoane juridice care, de asemenea, au beneficiat de reducerea la plată cu 10%. Pentru plata cu numerar, achitarea impozitelor şi a taxelor locale se poate face la mai multe casierii, respectiv: Strada Basarabi nr.5, luni, marţi, miercuri, joi,
vineri – orele 8:00 – 18:00; Bd. Independenţei nr.16, luni, marţi, joi – orele 8:00 – 16:30, miercuri – 8:00 – 18:30, vineri – 8:00-14:00; Şoseaua Vestului nr.19, luni, marţi, joi – 8:00 – 16:30, miercuri – 8:00 – 18:30, vineri – 8:00-14:00; în incinta Halelor Centrale, la etajul 1 – la sediul Direcţiei Evidenţă şi Valorificare Patrimoniu, luni, marţi, miercuri, joi – 8:00 – 16:30, vineri – 8:00-14:00, în incinta Tribunalului Prahova – luni, marţi, miercuri, joi – 8:00 – 15:30, vineri – 8:00-14:00. Dar, Serviciul Public Finanţe Locale Ploieşti a pus la dispoziţia contribuabililor mai multe tipuri de servicii menite să limiteze timpul pe care trebuie să-l aloce aceştia în vederea achitării impozitelor şi a taxelor locale, respectiv prin ordin de plată, prin internet, dar şi prin intermediul infochioşcurilor.
De menţionat că anul acesta vor fi menţinute şi toate facilităţile acordate anul trecut pentru anumite categorii de contribuabili. Printre acestea se regăseşte şi scutirea de la plata impozitului pentru ploieştenii care deţin o singură proprietate (fie clădire, fie teren) şi care au venituri lunare nete mai mici sau egale de 450 de lei (inclusiv pentru persoanele fără venituri), cu condiţia achitării debitului restant. De asemenea, se vor menţine şi facilităţile fiscale care vor fi acordate persoanelor care, pe cheltuiala proprie, îşi vor reabilita, din punct de vedere termic, clădirile în care locuiesc. De precizat că în cazul contribuabililor persoane fizice care deţin în proprietate mai multe clădiri – cu excepţia celor dobândite prin succesiune legală – impozitul se majorează. La nivelul fiscului local, la sfârşitul anului trecut, erau înregistrate 140.000 de roluri fiscale, reprezentând numărul contribuabililor care deţineau în proprietate fie o locuinţă, un teren sau o maşină, fie toate la un loc.