D. Constantin
În perioada ianuarie – noiembrie a anului recent încheiat, un număr de 19.703 administratori din întreaga ţară au solicitat autorităţilor intrarea în insolvenţă a firmelor lor, cu 7.416 în plus comparativ cu perioada corespunzătoare a anului 2013, conform datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). De remarcat şi faptul că, în doar 6 dintre cele 41 de judeţe ale ţării, numărul societăţilor comerciale intrate în incapacitate de plată a fost mai mare faţă de cel din anul 2013, respectiv Prahova, Alba, Caraş Severin, Harghita, Mureş şi Olt.
În judeţul Prahova, de exemplu, în perioada ianuarie – noiembrie 2014, au solicitat intrarea în insolvenţă 743 de societăţi comerciale, cu 147 mai mult decât în perioada corespunzătoare a anului 2013 (respectiv o creştere cu 24,6 la sută). Potrivit specialiştilor, aceasta este o situaţie normală faţă de cum funcţionează economia în zilele noastre. Cea mai des invocată cauză a intrării în insolvenţă o reprezintă ajungerea firmelor respective în imposibilitatea de a-şi mai achita creditele la bănci sau datoriile către furnizori. Dar intrarea în incapacitate de plată nu înseamnă neapărat falimentul. În momentul în care instanţa i-a aprobat intrarea în insolvenţă unei firme, se suspendă orice executare silită a firmei cu pricina, la fel şi orice presiune cu privire la achitarea altor datorii. Acest lucru înseamnă că firma în cauză beneficiază de un răgaz de timp, în scopul de a-şi reorganiza activitatea fără presiunea factorilor externi. Intrarea în insolvenţă poate însemna, aşadar, o adevărată gură de oxigen pentru o firmă, cu condiţia ca planul de reorganizare a activităţii să fie unul realist. Din păcate, însă, puţine firme reuşesc acest lucru. Motivele sunt diverse: piaţa nu a funcţionat aşa cum şi-au închipuit, băncile nu le-au restructurat creditele, cheltuielile au scăpat, la un moment dat, de sub control etc. Aşa se şi explică de ce, în ultimă instanţă, doar un procent destul de mic de firme intrate în insolvenţă reuşesc să scape de faliment.
