Sala Olimpia va avea o instalatie noua de ventilare
Spectatorii meciului de baschet, de marti dupa-amiaza, dintre CSU Asesoft Ploiesti si Azovmash Mariupol, au avut surpriza – atunci cand au patruns in incinta salii Olimpia – sa se „loveasca” de mai multe burlane uriase, argintii, asezate unul peste altul, in zona in care, mai demult, erau asezate mese de tenis de masa.
„Misterul” ne-a fost elucidat de prof. Stefan Dumitrescu, directorul Directiei pentru Sport a Judetului (DSJ) Prahova. „Asa cum am promis, am facut diligentele necesare la forul nostru tutelar – Agentia Nationala pentru Sport -, pentru a ni se aloca banii necesari in vederea achizitionarii si montarii unei noi instalatii de ventilare a salii Olimpia” – ne-a declarat Dumitrescu. El a adaugat ca, „pe baza unei finantari de circa trei miliarde de lei, vom avea ventilarea corespunzatoare la intrecerile sportive de anul viitor, noi trebuind sa beneficiem doar de un ragaz competitional, pentru a ne apuca de treaba”.
In schimb, Stefan Dumitrescu era mahnit ca, in tara, nu se produc tabele de marcaj performante, cu specific si pentru meciurile de baschet. „Presedintele Federatiei Romane de Baschet, Carmen Tocala, mi-a precizat ca nu exista in Romania posibilitatea achizitionarii unei tabele moderne, corespunzatoare si pentru partidele din sportul jucat la panou, solutia fiind de a cauta in strainatate”. Ceea ce Dumitrescu a si facut, numai ca, in Belgia si Italia, de exemplu, costa circa 30.000 de euro. „E cam greu sa dam chiar un miliard de lei pentru o tabela !” – a afirmat, in consecinta, coordonatorul sportului prahovean. Totusi, problema aceasta va ramane in atentia sa, tot asa cum se jura ca, in 2006, va „acoperi” toata tribuna „Olimpiei”, cu scaune de plastic colorate.
Inca o tribuna, imposibil de construit
Cat priveste propunerile cu privire la construirea a inca unei tribune, vizavi de cea existenta, directorul DSJ Prahova ne-a explicat ca „vechimea, de treizeci de ani, a salii din Parcul Tineretului nu permite, din punct de vedere constructiv, extinderea in zona actuala a vestiarelor. Ne <
Toate aceste informatii le-am scos cu forcepsul de la seful institutiei cu sediul in strada Pielari nr. 5, semn ca profesorul Stefan Dumitrescu este adeptul principiului: „tace si face” !
Dragos TRESTIOREANU