Irod, împăratul iudeilor, a poruncit magilor să se întoarcă pe la el ca să-i spună unde este Împăratul, Care S-a născut şi pe Care li-L vestise steaua ce-o urmau, pentru ca să se închine şi el Lui. Îngerul Domnului însă le-a spus magilor să nu mai treacă pe la Irod, ci să se ducă pe altă cale în ţara lor. Şi aşa au făcut. Irod, văzând că a fost înşelat de magi, s-a supărat şi a cercetat cu de-amănuntul vremea când s-a arătat steaua trimiţând ostaşi ca să omoare pe toţi pruncii, din Betleem şi din împrejurimi, de la doi ani în jos. Se gândea că de va ucide pe toţi pruncii, atunci va ucide negreşit şi pe Împăratul ce va să fie, şi nu va mai unelti împotriva tronului lui. Dar, în zadar, s-a ostenit acesta! Nu-şi dădea seama că omul nu poate împiedica voia lui Dumnezeu. Şi aşa Irod le-a dăruit pruncilor împărăţia cerurilor, iar lui şi-a pricinuit osânda veşnică.














