Violeta Stoica

Anul care se va încheia peste doar câteva zile a lăsat urme adânci în majoritatea localităților prahovene. Puține sunt comunitățile locale care au scăpat de vitregiile naturii, pentru că primăvara și vara lui 2014 au fost anotimpurile care au adus inundații și alunecări de teren în mai toate colțurile județului. Drumuri naționale sau județene au fost afectate când pământul a luat-o la vale, în urma inundațiilor puternice, structura unui pod CFR a fost, de asemenea, în pericol, sute de gospodării din zeci de localități au trecut prin momente cumplite din cauza puhoaielor și a terenului instabil care s-a surpat. Nici toamna nu a fost lipsită de probleme provocate de alunecări de teren, putându-se spune că în 2014 inundațiile și ruperile de pământ au făcut ravagii și în județul Prahova.
Autoritățile locale și județene au avut de furcă, pe parcursul acestui an, cu vitregiile naturii, ploile abundente urmate de inundații și, ulterior, de alunecări de teren, lăsând în urma lor probleme destul de greu de rezolvat, în special în infrastructura rutieră.
Dintre cele 104 localităţi ale judeţului Prahova, conform legislaţiei în vigoare referitoare la zonele cu risc la alunecări de teren, 64 de unităţi administrativ-teritoriale au fost considerate a fi în potenţial pericol, din acest punct de vedere.
Problema care a început să dea bătăi de cap autorităţilor locale, între timp, de la apariţia Legii 575/ 2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional, este că unele dintre comunele prahovene, în care pământul a luat-o la vale, nu apar ca fiind în lista zonelor cu risc la alunecări de teren. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, în şase localităţi prahovene s-au înregistrat, în cursul anului 2014, alunecări de teren, deşi aceste comune nu sunt prevăzute în Legea 575 din 2001: Bătrâni, Ceraşu, Măgurele, Măgureni, Filipeştii de Târg şi Dumbrava.
Pe de altă parte, însă, la polul opus, sunt zone care apar în actul normativ ca fiind cu risc la alunecări de teren, dar în care, din fericire, terenul este stabil şi nu au apărut astfel de fenomene naturale, cum sunt Băneşti, Bucov, Fântânele, Gornet Cricov, Gura Vadului, Păuleşti şi Târgşoru Vechi.
Reprezentanţii ISU Prahova au ţinut sub supraveghere şi au intervenit, acolo unde a fost nevoie, în toate zonele în care, din cauza precipitaţiilor căzute, au fost activate sau reactivate alunecările de teren, cele mai multe puncte apărând în Breaza, Telega, Ceraşu, Gornet, Cornu, Şotrile, Filipeştii de Târg, Poiana Câmpina, Comarnic.
Cauzele principale ale acestor fenomene au fost, pe de o parte, intensificarea alunecării din fondurile freatice, dar şi, pe de altă parte, ploile abundente. Precipitațiile și inundațiile produse de creșterea nivelului unor ape curgătoare au creat imagini apocaliptice în Măgureni, Mănești, dar și în cele două Provițe. Curți și case au fost afectate de apele învolburate, mașini au fost luate de viituri, iar mulți dintre localnici au avut de muncă luni la rând pentru a-și reveni după loviturile primite de la natura dezlănțuită.
Acum, autoritățile locale și județene încă mai au de lucru pentru a reface drumuri, poduri și podețe care au fost luate de ape, de-a lungul anului 2014.
Un caz aparte, pe care îl vom prezenta în ediția de mâine, este cel al podului CFR care trece peste râul Teleajen. Aflat pe linia de cale ferată care face legătura între Ploiești și Urziceni, podul, vechi de aproape 100 de ani, este acum într-o stare precară, iar refacerea structurii acestuia este – în prezent – întârziată de… birocrație.