A.M.
Membrii comunităţii evreieşti din Prahova se reunesc, astăzi, la Sinagoga “Beth Israel”, din Ploieşti, pentru a celebra Hanuka- Sărbătoarea Luminilor. La eveniment vor mai participa Alfred Kupferberg, secretarul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, reprezentanţi ai administraţiei locale şi ai unor instituţii de cultură din municipiu. Sărbătoarea Luminilor durează opt zile, timp în care fiecare evreu aprinde lumânări în sfeşnicul special cu nouă braţe, numit Menora, în amintirea unor evenimente petrecute între anii 165-163 î.e.n., în timpul luptei armate a Macabeilor împotriva oprimării evreilor sub domnia regelui seleucid al Siriei. Când Iehuda Macabeul i-a învins pe sirieni, acesta s-a întors cu credincioşii săi în Ierusalim, pentru a revendica Templul, pe care sirienii îl închinaseră unor zeităţi păgâne. În Templu a fost găsită o cantitate mică de ulei pur de măsline, suficientă pentru a lumina Templul o singură noapte, însă acesta a ars opt zile, timp necesar pentru producerea de ulei proaspăt. În amintirea acestei minuni a fost instituită sărbătoarea de Hanuka.














