Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a anunţat că, săptămâna viitoare, va înainta către toate grupurile parlamentare o solicitare pentru o discuţie pe tema proiectului de buget pe anul viitor, cât şi legată de viitorul Cod Fiscal şi noua lege a redevenţelor, arătând că este nevoie de consens politic. „Săptămâna viitoare, împreună cu ministrul Bugetului, voi adresa solicitarea tuturor grupurilor parlamentare să avem o discuţie pe tema bugetului. Aici nu este vorba să voteze bugetul, ci totuşi să îl înţeleagă şi să aibă toate datele – poate vor fi amendamente sau idei bune, încadrându-ne în aceste date, pentru a îmbunătăţi proiectul de buget şi mai ales de a discuta despre priorităţile în acest domeniu pentru 2015. Şi anume trimiterea în Parlament şi adoptarea printr-un efort politic cât mai consensual posibil a noului Cod Fiscal, a Codului de procedură fiscală şi a legii privind redevenţele”, a spus Ponta. El a precizat că pentru aceste proiecte este nevoie de o dezbatere publică mai amplă şi de o asumare a faptului că aceste proiecte vor fi instrumente legislative stabile şi predicitibile, pentru o perioadă cât mai lungă.














