O limuzină Paykan Hillman-Hunter (Chrysler) care i-a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu a fost vândută pentru 37.000 de euro la “Licitaţia de Crăciun” organizată de casa Artmark, marţi, în Bucureşti. Preţul de pornire al limuzinei primită cadou de Nicolae Ceauşescu de la şahul Mohammad Reza Pahlavi a fost de 4.000 de euro. Maşina, adjudecată de un cuplu de iranieni stabiliţi în Germania, a fost licitată în 45 de paşi, iar valoarea ei a crescut de peste nouă ori. „Pentru noi, semnificaţia acestei maşini nu are legătură cu Ceauşescu. O vom păstra pentru că avem o colecţie de astfel de maşini. Cred că avem aproape 40 de astfel de automobile”, au declarat noii proprietari ai maşinii.
La “Licitaţia de Crăciun” a casei Artmark au participat peste 300 de persoane, rata de adjudecare fiind de aproximativ 83%. Automobilul a fost un cadou al statului Iran către Nicolae Ceauşescu, în 1974, probabil, „pentru a menţine calde relaţiile comerciale între Iran şi România, România fiind un important client pentru producţia de autocare şi microbuze produse sub licenţă Mercedes în Iran, care au fost importate începând cu 1966 şi până în 1975”, după cum a declarat, într-o conferinţă de presă, care a precedat licitaţia Bogdan Coconoiu, preşedinte al Retromobil Club România.
Maşina, care nu a fost niciodată expusă în public până la licitaţia organizată de Artmark, are un rulaj de doar 2.600 de kilometri şi se află în stare bună de funcţionare, potrivit preşedintelui Retromobil Club România, care a mai spus că nu crede că Nicolae Ceauşescu a condus vreodată acest vehicul.