După ce au urcat pe a treia treaptă a podiumului în primele două etape din noul sezon al Cupei Europei la bob, Maria Constantin şi Andreea Grecu au reuşit din nou performanţe bune în cursele care au avut loc, la finalul săptămânii trecute, pe pârtia de la La Plagne, în Franţa.
Elevele antrenorului Paul Neagu la CSO Sinaia s-au situat la marginea podiumului în etapa a treia, încheind pe locul 4 concursul, la cinci zecimi de secundă de poziţia a treia. În prima manşă, echipajul Constantin/Grecu a încheiat cu timpul de 1.02,48 min., fiind la doar cinci sutimi de secundă de locul 3, ocupat de Miriam Wagner/Tamara Seer (Germania) şi având o întârziere de +0.42 sec. faţă de cea mai bună performanţă, realizată de Cathleen Martini/Janine Tischer (Germania).
Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.