A.M.
Filarmonica “Paul Constantinescu” din Ploieşti va găzdui, anul viitor, un concert organizat în cadrul Festivalului Internaţional “George Enescu”, a anunţat recent directorul filarmonicii, dirijorul Radu Postăvaru. Evenimentul de la Ploieşti va avea loc pe 17 septembrie 2015, iar melomanii vor asculta doar lucrări ale unor compozitori români: “Trei piese pentru orchestră de coarde op. 4 nr.2”, de Constantin Silvestri, “Divertimento pentru orchestră de coarde şi două clarinete” de Dumitru Capoianu, “Concertul pentru orchestră de coarde” de Paul Constantinescu şi „ <> Concerto pentru flaut, vioară şi orchestră de coarde” de Dan Dediu. Vor evolua alături de orchestra simfonică: Aurelian Octav Popa – clarinet, Emil Vişenescu – clarinet, Ionuţ Ştefănescu – flaut, Gabriel Croitoru – vioară. Evenimentul va deschide stagiunea de concerte 2015-2016 a Filarmonicii ploieştene. Ediţia de anul viitor a celei mai importante manifestări muzicale din România – Festivalul Internaţional “George Enescu” – se va desfăşura în perioada 30 august-20 septembrie 2015. Concertele vor avea loc la Bucureşti, Ploieşti, Iaşi, Cluj, Braşov. Anul acesta, în Capitală, a avut loc Concursul Internaţional “George Enescu”, la care s-au înscris 240 de tineri din 36 de ţări, iar premiile au avut o valoare de peste 100.000 de euro. Până la evenimentul din toamna viitoare, reprezentanţii Filarmonicii din Ploieşti speră să se rezolve problemele instituţiei: lipsa instrumentiştilor (aproximativ 30 de posturi sunt vacante) şi lipsurile de la capitolul dotări, fiind nevoie de mai multe instrumente de suflat, precum şi de accesorii pentru instrumente.