C. D.
Astăzi, la nivel mondial este sărbătorită „Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi”, data fiind stabilită pentru prima dată, în 1992, de Adunarea Generală a ONU, pentru a motiva populaţia să înţeleagă efectele dizabilităţilor şi pentru a combate discriminarea. Această zi va fi marcată şi în Ploieşti de către Asociaţia de Sprijin a Copiilor Handicapaţi Fizic-România- Filiala Prahova. Concret, astăzi, la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie din Ploieşti, la ora 11.00, este programată o întâlnire între tineri membri ai asociaţiei amintite şi tineri din Colegiul Naţional ,,I.L.Caragiale’’ din Ploieşti, alături de care vor fi prezenţi şi alţi invitaţi (Fundaţia Motivation, Estuar), tema evenimentului fiind ,,Hobby-urile şi accesibilitatea”. ,,Ziua de 3 decembrie este încă un prilej prin care încercăm să atragem atenţia asupra faptului că există multe situaţii în care drepturile persoanelor cu dizabilităţi nu sunt respectate.
La eveniment vor participa în jur de 20 de tineri, care vor explica ce hobby-uri au şi de ce nu şi le pot împlini. De pildă, uneia dintre eleve – care depinde de fotoliul rulant – îi place foarte mult să călătorească, însă nu poate utiliza trenul deoarece nu este adaptat şi pentru astfel de persoane.
În plus, locurile de parcare din Ploieşti, care oricum sunt puţine, de cele mai multe ori sunt ocupate de către persoane sănătoase. Desigur că există şi exemple pozitive, de urmat, în Ploieşti aşa cum este de pildă Stadionul „Ilie Oană“ sau Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova – instituţii accesibilizate pentru persoanele cu dizabilităţi’’, ne-a declarat Oana Dumitraşcu, directorul executiv al ASCHFR-Filiala Prahova.
,,Lupta pentru ajutorarea persoanelor dezavantajate nu înseamnă numai îmbunătăţirea condiţiilor lor de viaţă, ci şi identificarea cauzelor care-i aduc în asemenea situaţie. Respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor cu dizabilităţi se realizează nu numai prin politici şi reforme. Atitudinea şi responsabilitatea fiecăruia dintre noi fac ca aceste drepturi să se transforme într-o realitate zilnică. Persoanele cu dizabilităţi au nevoie nu doar de compătimire, ci şi de solidaritate, sprijin, acceptare, dragoste şi respect. Ziua de 3 decembrie este un prilej de a reflecta asupra statutului pe care-l are categoria aceasta de oameni, de a schimba mentalităţi, căci mai sunt încă persoane ce îi stigmatizează pe cei cu handicap, producându-le o mare suferinţă’’, se precizează şi în comunicatul de presă al asociaţiei prahovene.
În prezent, ASCHFR-Filiala Prahova, înfiinţată acum 23 de ani, are 215 membri, dintre care 49% au vârste cuprinse între 19 şi 26 de ani.















