Seminar despre schimbarea percepției vizavi de Justiție

Programul „Statul de drept. Europa de Sud-Est”, al Fundației Konrad Adenauer, organizează miercuri, 10 decembrie a.c., începând cu ora 18:30, conferința ”Schimbarea percepției asupra Justiției din România”. Evenimentul este prilejuit de aniversarea a cinci ani de existență a programului “Lideri pentru Justiție” – primul program de leadership pentru tineri juriști din România. La conferință vor lua cuvântul judecătoarea Livia Stanciu – președintele ÎCCJ, prof. Valeriu Stoica, ambasadorul Germaniei la București, precum și alți reprezentanți ai Justiției și ai societății civile. Evenimentul are loc la Athenee Palace Hilton București, Sala Regina Maria.

Întâlnire a reprezentanților sistemelor judiciare din România și Moldova

O delegație a Institutului Național de Justiție din Republica Moldova a fost primită, recent, la Consiliul Superior al Magistraturii. Reprezentanții Justiției moldovene au fost primiți de procurorul Gheorghe Muscalu, vicepreşedinte al CSM, şi judecătorul Cristi Danileţ, membru CSM.
Vizita a fost efectuată în scop de documentare, fiind prilejuită de modificările legislative care se preconizează a fi adoptate în Republica Moldova în legătură cu Institutul de formare a magistraţilor. De asemenea, în cadrul discuţiilor au fost abordate subiecte privind atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii şi relaţiile instituţionale dintre acesta şi Institutul Naţional al Magistraturii din România.