Numai prefectul si presedintele Consiliului Judetean au reusit, cat de cat, sa le capteze atentia primarilor prezenti, ieri, in sala Palatului Administrativ, la comisia judeteana consultativa. Subiectele tratate de catre interlocutori si, mai ales, modul in care acestea au fost prezentate le-au pus la grea incercare rabdarea si concentrarea edililor. Chiar daca ordinea de zi a intalnirii parea, la prima vedere, a contine probleme destul de diferite, dar importante in felul lor – programe europene, politica in domeniul sanatatii, evolutii epizootice la nivel judetean – primarii nu au fost deloc impresionati de cele spuse de la prezidiu. Imediat ce Florin Anghel si-a incheiat expunerea, pe usa salii au inceput sa se strecoare, afara, edilii plictisiti, furisandu-se pe culoar ca nu cumva sa-i vada mai marii judetului. Iar cei ramasi in sala fie picoteau, fie citeau vreun ziar, se jucau cu telefoanele mobile sau depanau amintiri cu colegii de breasla. Aceasta cu toate ca la microfon se vorbea despre gripa aviara, pesta porcina si alte lucruri de acest gen. Nu doar lipsa de interes a edililor, ci si modul in care au fost abordate subiectele au concurat la atmosfera de plictiseala maxima din sala. Sefii directiilor sanitar veterinara si de sanatate publica s-au intrecut fie in a relata lucruri arhicunoscute, mediatizate in presa – de genul pachetului de legi privind reforma in sanatate, fie in povestirea de lucruri care pareau ca nu intereseaza pe nimeni, cum ar fi capetele de bovine existente in judet. Bine ca sedinta a tinut putin caci, altfel, aceste povesti de adormit primarii si-ar fi facut, pana la urma, efectul.
M.C.