Ana M.

Federaţia Română de Şah a semnat un acord cu Ministerul Educaţiei ce prevede ca şahul să fie introdus în şcoli ca materie opţională. Iniţiativa a pornit de la ideea că această activitate dezvoltă inteligenţa, creativitatea, puterea de concentrare, abilităţile analitice. Totodată, se oferă posibilitatea elevilor scutiţi de educaţie fizică, din cauza unor probleme medicale, să înveţe un sport al minţii, în ora în care colegii săi aleargă. Pentru început, şahul ar urma să fie materie opţională la clasele primare. În Prahova, 19 şcoli s-au înscris în acest program, potrivit informaţiilor pe care le-am primit de la inspectorul şcolar de educaţie fizică, Robert Munteanu. Este vorba despre Colegiile Naţionale Mihai Viteazul, Ion Luca Caragiale, Jean Monnet, Al. Ioan Cuza din Ploieşti, Şcolile Elena Doamna, Nicolae Simache, Mihai Eminescu, Radu Stanian, Nicolae Iorga, H.M. Berthelot, Grigore Moisil din municipiu, dar şi şcoli din localităţi precum Vălenii de Munte, Măneciu, Drajna sau Izvoarele. „Profesorii de educaţie fizică din aceste şcoli vor fi instruiţi de către specialişti pentru a preda şahul. Cursurile se vor desfăşura la Casa Corpului Didactic. Există doi antrenori în Prahova care lucrează cu sportivi din acest domeniu şi ar putea forma, la rândul lor, cadrele didactice, dar trebuie găsite fonduri pentru a-i plăti pe aceştia”, ne-a precizat inspectorul şcolar Robert Munteanu. Potrivit interlocutorului nostru, la sfârşitul lunii februarie 2015, vor avea loc consfătuiri cu profesorii de educaţie fizică din ţară, iar cu această ocazie este de aşteptat să se definitiveze programul amintit şi să se clarifice toate problemele astfel încât acesta să poată demara.
Peste 500 de școli din toată țara s-au înscris în programul care ar urma să le ofere elevilor posibilitatea să înveţe şah.