Pensiunile au aparut precum ciupercile, in vecinatatea partiei Kalinderu
Statiunea Busteni ofera turistilor, in aceasta iarna, peste 3.000 de locuri de cazare, in conditii bune, la pensiuni, cabane si hoteluri clasificate cu doua sau trei stele. Aceasta este zona de turism oficial, autorizat, pentru ca, stim cu totii, destui localnici inchiriaza la negru camere, suplimentand cu cateva sute, poate chiar o mie de locuri, capacitatile de cazare.
Mai ales in ultimul an, s-a construit intr-un ritm nemaiintalnit. Afluxul de turisti pe care-l aduce partia Kalinderu a determinat aceasta infuzie masiva de investitii in turism. Au fost ridicate, in zona partiei, circa 30 de noi pensiuni, un astfel de activ urmand sa fie, cel putin pe perioada iernii, o adevarata „gaina cu ouale de aur” pentru proprietar. De altfel, se estimeaza ca in anul 2005 au aparut circa 1.500 de locuri de cazare, pentru a satisface cererea crescanda.
Cum partia Kalinderu este pregatita sa functioneze la toti parametrii, in sezonul rece care tocmai a inceput, autoritatile si localnicii se asteapta chiar la un aflux mai mare decat in primul an de functionare. Iarna trecuta, au fost perioade cand, la sfarsit de saptamana, in statiune au venit pana la 5.000 de turisti. Se estimeaza ca, intr-un an intreg, statiunea Busteni primeste cam 100.000 de turisti.
D.DIMACHE