Sistemul se practica, deocamdata, in Cartierul „Mihai Bravu”




O parte dintre cetatenii care locuiesc in Cartierul „Mihai Bravu”, din Ploiesti, nu mai primesc facturile la energia electrica intocmite pe baza consumului mediu inregistrat anterior, ci pe baza consumului real. O asemenea performanta a fost posibila prin introducerea, recent, de catre Electrica Ploiesti, a sistemului de telecitire – procedeu care, in Occident, se practica de cativa ani. In fapt, contoarele cetatenilor din zona „Mihai Bravu” sunt inlocuite cu altele, de tip special, prevazute cu cate un modem, care citeste si transmite automat indexul (consumul) catre centrul de memorizare permanenta – constand intr-un server de ultima ora, montat in sediul Electrica din Str. Mihai Bravu.


Directorul Sucursalei de distributie si furnizare a energiei electrice Ploiesti, Victor Apostolescu, afirma ca, inlocuirea citirii clasice a consumului, de catre personalul societatii, cu sistemul de telecitire, aduce o serie de avantaje, in afara de intocmirea facturii pe baza consumului real. Este vorba despre operativitate in emiterea facturii si posibilitatea deconectarii de la distanta (sediul Electrica) a rau-platnicilor si, in acelasi timp, de rebransare automata a acestora, dupa achitarea debitelor. In plus, clientii datornici nu mai sunt obligati sa achite si cheltuielile cu deplasarea la domiciliul lor a echipei de interventii de la Electrica, pentru a-i reconecta la retea. In eventualitatea in care un consumator are anumite nedumeriri vizavi de cuantumul facturii, i se poate prezenta imediat, pe baza datelor stocate in calculator, situatia consumului pe perioada solicitata. „Dupa Mihai Bravu, sistemul de telecitire se va aplica pentru consumatorii casnici cu domiciliul in zona Gheorghe Doja, apoi, din restul cartierelor Ploiestiului. Fondurile aferente acestei investitii apartin societatii Electrica, deci, cetateanul nu da nici un ban” , adauga directorul Apostolescu.


D. CONSTANTIN