* Grăsimile care se găsesc în anumite tipuri de prăjituri şi biscuiţi pot afecta grav memoria, avertizează cercetătorii. Grăsimile trans sunt folosite în alimentele procesate pentru a îmbunătăţi textura şi pentru a da aroma. Aceste grăsimi sunt create prin adăugarea hidrogenului în uleiul vegetal pentru a-l face mai solid şi se mai numesc şi uleiuri parţial hidrogenate. Recent, un studiu care a implicat 1000 de bărbaţi sănătoşi, sub 25 de ani, a scos la iveală că aceia care consumă grăsimi trans stau mai prost la capitolul memorie, indiferent de vârstă sau educaţie. „Grăsimile trans înrăutăţesc memoria mai ales în cazul bărbaţilor tineri şi a celor de vârstă mijlocie. În plus, grăsimile trans au fost găsite „vinovate” şi pentru creşterea greutăţii corporale şi dezvoltarea bolilor de inimă”, susţine autoarea studiului dr. Beatrice Golomb de la Universitatea de Medicină San Diego, scrie DoctorulZilei.ro.

* Sindromul picioarelor neliniştite – afecţiunea care alungă somnul. Este unul dintre cele mai ciudate mistere ale organismului nostru, care, deşi a obţinut statutul de boală, nu este încă luat foarte în serios. Dificultatea de a adormi şi de a dormi mai mult timp este, de foarte multe ori, o manifestare a maladiei. Sindromul picioarelor neliniştite (SPN) – restless legs syndrom – este o boală neurologică motorie, caracterizată de anomalii senzitive, precum furnicături, strânsuri sau chiar durere la nivelul membrelor inferioare, dar uneori şi superioare, în timp de repaos.
În cazuri izolate şi severe, senzaţiile pot fi prezente în zona genitală sau în tors. De regulă, acestea dispar după o acţiune voluntară. De altfel, singura modalitate de a scăpa de pişcături sau aşa-numitele „ace” este să îţi mişti picioarele, ceea ce face ca somnul sau activităţile care restricţionează mişcarea, cum ar fi călătoriile lungi cu maşina, trenul sau avionul, mersul la teatru sau statul la birou, să fie adevărate chinuri, anunţă Adevărul.