D. Constantin
Ştim cu toţii cât de mari au fost pierderile economice suferite de ţara noastră, în anii anteriori, din cauza izbucnirii unor focare ale gripei aviare. Săptămâna trecută, România a fost informată de către Comisia Europeană, prin sistemul de alertă pentru bolile animalelor, despre evoluţia unor focare ale gripei aviare în Germania, Olanda şi Marea Britanie. În consecinţă, conducerea Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a dispus, în scop preventiv, intensificarea la nivel naţional a monitorizării stării de sănătate a efectivelor de păsări şi a controalelor privind aplicarea cerinţelor de biosecuritate în fermele de păsări.
După cum ne-a confirmat dr. Mihai Terecoasă, directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Prahova, este vorba, în primul rând, despre organizarea unor întâlniri şi instruiri pentru informarea fermierilor, a medicilor veterinari de liberă practică, a vânătorilor şi a paznicilor fondurilor de vânătoare etc, asupra semnelor clinice ale acestui virus şi despre necesitatea notificării, în regim de urgenţă, a oricăror suspiciuni de boală. Pe de altă parte, administratorii sectorului avicol din judeţ vor trebui să intensifice măsurile de profilaxie nespecifică şi să întărească măsurile de biosecuritate în fermele de păsări, pentru a preîntâmpina orice evenimente de ordin epidemiologic nedorite. În paralel, vor fi întreprinse măsuri pentru limitarea circulaţiei păsărilor de curte în perimetrele fermelor industriale. De asemenea, reprezentanţii DSVSA Prahova vor controla modul în care sunt respectate cerinţele de biosecuritate în fermele de păsări.
Luarea unor asemenea măsuri preventive este cu atât mai necesară cu cât, în acest an, conform datelor ANSVSA, România a importat păsări vii din cele trei ţări în care a fost confirmat virusul gripei aviare. Astfel, din Germania au venit 38 de transporturi cu 1.951.813 găini şi 20 transporturi cu 207.310 pui de curcă, din Olanda – un transport cu 120.060 găini, iar din Anglia – un transport cu 7.904 găini. Potrivit conducerii ANSVSA, „comerţul intracomunitar cu păsări vii, provenite din ţările membre ale UE în care evoluează sporadic gripa aviară, se poate derula, neexistând bariere nejustificate în calea comerţului. În urma supravegherii şi a regionalizării ţărilor în cauză, se transmit aceste informaţii Comisiei Europene, care emite măsuri de protecţie referitoare la gripa aviară, prin legislaţia specifică”.















