Cea de-a XIII-a runda a primului esalon fotbalistic a adus cu sine o noua surpriza. De aceasta data, dinamovistii bucuresteni s-au incurcat, pe teren propriu, in fata Argesului lui Cartu. Oaspetii au evoluat curajos, profitand, din plin, de degringolada existenta in sanul trupei lui Andone, care, iata, nu se regaseste. Ros-albii s-au opintit in zadar sa invinga formatia pitesteana, „mana moarta” a echipei fiind apararea, depasita cu lejeritate de oaspeti exact in momentele-cheie ale partidei, ivorianul Daouda (in foto) fiind pe post de „Pacalici”, la acest 1-2 cu team-ul din Trivale ! Pandurii lui Hizo nu au izbutit decat o remiza in fata celor de la FC National, din cauza fundasului sarb Perisic, care a facut o imprudenta in careu, exact in minutul 90. Bucurestenii au profitat, reusind o egalare nesperata din penalti: 1-1.
La Galati, Otelul nu a putut face fata unei „Poli” Timisoara determinata, dar, mai ales, foarte disciplinata, dupa sosirea, pe banca tehnica, a „Regelui” Gica Hagi. Dupa 15 ani de absenta din fotbalul romanesc, la nivel de club, acesta a debutat ca antrenor al banatenilor cu o victorie concludenta, 2-0, care o recomanda pe noua sa formatie drept una dintre pretendentele la titlul de campioana ! In Giulesti, Rapidul s-a impus la limita, cu 1-0, in fata trupei lui Dorinel Munteanu, CFR Cluj. Victoria elevilor lui Lucescu junior este meritata, ardelenii multumindu-se decat sa incerce „marea cu degetul”. La Bacau, Jiul si-a redovedit apetitul de puncte cucerite in deplasare, succesul cu 2-1, in dauna unui team, FCM, care se duce, incet-incet, spre „B”.
Ieri, Politehnica Iasi a trecut de „lanterna rosie”, FC Vaslui, cu 1-0, iar Farul s-a razbunat – pentru ultimele insuccese – pe Gloria lui Nelutu Sabau: 3-0. La inchiderea editiei, Steaua incerca sa treaca de Sportul Studentesc, pentru a ajunge, din nou, in preajma lui Dinamo. Una peste alta, suspiciunile privind partidele de la Bacau, din Giulesti si de la Iasi au fost gratuite, arbitrii delegati acolo – Deaconu, Serea si, respectiv, Corpodean – conducand impecabil !
Octav PREDA, Dragos TRESTIOREANU