* Toate tipurile de ulei de măsline au cam acelaşi număr de calorii, adică aproximativ 120 de calorii şi 15 grame de grăsime la o lingură. Termenul „light” se referă, în cazul uleiului de măsline, la culoare şi aromă. Cel mai sănătos ulei de măsline este cel pe a cărui etichetă este specificat presat la rece, scrie doctorulzilei.ro.
* În jurul vârstei de 50 de ani, majoritatea femeilor trec printr-o nouă etapă a vieţii numită menopauză. Atunci se marchează sfârşitul ciclului menstrual, adică încetarea producerii de ovule. Pentru a combate stările nervoase, bufeurile, durerile abdominale, sângerările abundente, încercaţi şi remediile naturiste. De exemplu, ceaiurile pe bază de “traista ciobanului”. Turnaţi un pahar de apă clocotită peste o lingură de plantă mărunţită. Lăsaţi să se răcorească puţin, apoi beţi ceaiul. Acest leac este eficient în tratarea sângerărilor abundente din timpul menopauzei, informează Click pentru femei.ro.

* Este important să mâncăm sănătos, dar specialiştii în nutriţie recomandă să nu credem chiar tot ce auzim despre anumite produse. De exemplu, se spune că varza kale este cea mai sănătoasă legumă cu frunze verzi! Fals! Cercetătorii de la Universitatea William Patterson au efectuat un top 17 al fructelor şi legumelor după densitatea lor nutriţională, în funcţie de capacitatea de a îmbunătăţi sănătatea cardiovasculară. Aceştia au constatat că toate legumele cu frunze verzi se situează pe locul 16, după ardeii graşi. Spanacul şi salata verde sunt, chiar, mai consistente decât varza kale, potrivit unica.ro.