Ana Maxim

În perioada 20-23 noiembrie, la Filarmonica „Paul Constantinescu” se va desfăşura Festivalul „Ploieşti Hot Jazz Summit”, care va reuni, de data aceasta, numai muzicieni şi trupe de gen din România. Pentru prima dată, instituţia de cultură amintită va găzdui toate concertele din cadrul festivalului, în anii trecuţi acestea fiind organizate la teatrul ploieştean.
Evenimentul va fi deschis joi, 20 noiembrie, la ora 19.00, cu un concert extraordinar de jazz simfonic susţinut de orchestra ploieşteană, dirijat de Ilarion Ionescu-Galaţi, solistul invitat fiind violonistul Florin Ionescu-Galaţi. În pauza concertului, publicul va putea participa la evenimentul lansării unui CD cu piese compuse de Adrian Enescu. Vineri, 21 noiembrie, de la ora 19.00, vor încânta publicul cei şase solişti vocali (studenţi, masteranzi, absolvenţi de studii superioare) din trupa „Jazzapella”, iar la ora 21.00 vor urca pe scenă muzicienii care formează „Trio Alex Pădureanu”. Sâmbătă, 22 noiembrie, la ora 19.00, fanii jazzului vor avea ocazia să asculte un concert susţinut de Mike Godoroja&The Blue Spirit. În aceeaşi seară, începând cu ora 21.00, renumitul muzician A.G. Weinberger – numit şi Mr. Blues al României sau The Transylvanian Guitar Man – va susţine concertul „Gringo de România”.
Duminică, 23 noiembrie, de la ora 19.00, este programat un recital inedit susţinut de contratenorul Cezar Ouatu împreună cu Puiu Pascu Band, iar de la ora 21.00 – un recital semnat de Răzvan Cojanu Quartet, din Ploieşti. Festivalul va fi prezentat de Florian Lungu şi Mike Godoroja. Biletele costă 50 de lei, pentru o singură seară, 90 de lei pentru două seri, 130 de lei pentru trei seri şi 160 de lei -pentru tot festivalul. Elevii, studenţii, pensionarii vor plăti 25 de lei pentru fiecare seară. Cei care doresc îşi pot rezerva locuri apelând la numărul de telefon 0744.374.043.