N. Dumitrescu
Prefectul judeţului Prahova, Rodica Paraschiv, a anunţat, ieri, că la nivel de teritoriu, votul de duminică se va desfăşura în aceleaşi secţii care au fost organizate şi pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale. Totodată, a menţionat că gestionarea şi desfăşurarea procesului electoral din data de 16 noiembrie se vor face în maximă siguranţă, aşa cum s-a întâmplat şi la primul tur al alegerilor, pe 2 noiembrie. Declaraţiile au fost făcute după ce autorităţile de la nivel de judeţ – Instituţia Prefectului, respectiv conducerile tuturor instituţiilor din Prahova care sunt angrenate în procesul de desfăşurare şi organizare al scrutinului prezidenţial – au participat la videoconferinţa susţinută de către ministrul de Interne pe tema alegerilor de mâine.
Prefectul şi subprefectul judeţului Prahova, Rodica Paraschiv şi Mădălina Lupea, alături de conducerile tuturor instituţiilor angrenate în acţiunile ce au vizat organizarea şi desfăşurarea alegerilor prezidenţiale, au participat, ieri, la videoconferinţa susţinută de către ministrul de Interne, vicepremierul Gabriel Oprea, pe tema votului din 16 noiembrie. În ceea ce priveşte judeţul Prahova, prefectul a ţinut să menţioneze că, mâine, în teritoriu vor fi amenajate tot 622 de secţii de votare, în aceleaşi spaţii în care alegătorii s-au prezentat la urne, pe 2 noiembrie. Ieri, cele 746.641 de buletine de vot care au fost tipărite pentru desfăşurarea procesului electoral în judeţ au fost preluate, din sediul Palatului Administrativ, pe localităţi, de către primari, însoţiţi de preşedinţii secţiilor de votare şi forţe de ordine. Pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale sunt aşteptaţi la vot 677.829 de persoane, prefectul Rodica Paraschiv menţionând că gestionarea şi desfăşurarea celui de-al doilea scrutin al alegerilor prezidenţiale se vor face în maximă siguranţă, aşa cum a fost şi în cazul votului din data de 2 noiembrie.
De altfel, ministrul de Interne, Gabriel Oprea, a ţinut să declare, în cadrul videconferinţei, că, “ până acum, în perioada ce a ţinut de desfăşurarea procesului electoral, s-a demonstrat faptul că Ministerul de Interne s-a dovedit a fi o instituţie serioasă şi echidistantă, primul tur al alegerilor desfăşurându-se în maximă siguranţă. Pot să susţin, astfel, că ne-am făcut, cu toţii, datoria, ceea ce ne determină să tratăm cu toată seriozitatea scrutinul de duminică”. Vicepremierul Oprea a mai anunţat, ieri, că MAI a realizat, pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, 20.945.068 de buletine de vot şi 11.808.375 de timbre autocolante. Turul al doilea al alegerilor prezidenţiale se va desfăşura în 18.550 de secţii de votare din ţară, fiind tipărite, în total, 20.945.068 de buletine de vot, acestea urmând să fie predate, astăzi, preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare. ” Sâmbătă (n.n. – astăzi), până la ora 18.00, preşedinţii birourilor electorale care vor funcţiona la nivel naţional vor prelua toate materialele necesare desfăşurării procesului electoral şi se vor deplasa la secţiile de votare”, a spus ministrul.
Acesta a reamintit faptul că măsurile de organizare şi cele de ordine publică necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiţii sunt în atribuţia preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare. Autoritatea acestuia se întinde şi în afara sediului în care se votează, respectiv în curte şi în jurul acestuia, pe străzi şi în pieţe publice, până la o distanţă de 500 de metri. Nu în ultimul rând, vicepremierul a mai spus că la Ministerul Afacerilor Interne va funcţiona, 24 de ore din 24, Centrul Operaţional de Comandă, unde vor fi prezenţi reprezentanţi ai tuturor structurilor de ordine publică.
Ca şi în cazul primului tur al alegerilor prezidenţiale, procesul de votare va începe la ora 07.00 şi se va termina la ora 21.00. Alegătorii vor vota la secţiile la care sunt arondaţi potrivit domiciliului, iar persoanele care se vor afla în alte localităţi decât cele de domiciliu se vor putea prezenta la orice secţie din ţară, însă numai după ce vor declara în scris, pe propria răspundere, că nu au mai votat şi nu vor mai vota la acest tur de scrutin.
Persoanele care votează de două sau de mai multe ori sau votează fără a avea acest drept riscă între şase luni şi trei ani de închisoare. Aceeaşi pedeapsă este prevăzută şi pentru persoanele care oferă bani ori diverse bunuri pentru a convinge alegătorii să voteze sau nu un anumit candidat.
Reamintim că persoanele care au documentele de identitate expirate pot intra în legalitate, având în vedere că, atât astăzi, cât şi mâine, în ziua votului, serviciile locale de evidenţă a persoanei au program prelungit cu publicul. Astfel, persoanele în cauză se pot adresa în vederea solicitării documentelor noi, astăzi, în intervalul orar 8,00 -16,00, iar mâine, pe 16 noiembrie, între orele 8,00-21,00. Conform directorului Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Prahova, pentru a putea vota la primul tur, în zilele de 1 şi 2 noiembrie au solicitat acte noi de identitate 2.108 prahoveni.