„Mă fascinează modul în care o moleculă ne dirijează viaţa”

Ana Maxim

La doar 16 ani, ploieşteanul Alexandru Zancă (în foto al doilea din dreapta, alături de ceilalţi membri ai lotului României participant la o competiţie în Spania) a fost declarat „Elevul Anului 2014”, în Prahova, pentru performanţe spectaculoase obţinute la olimpiade internaţionale de ştiinţe, în mai puţin de un an: două medalii de argint şi o medalie de aur. În cadrul unei discuţii purtate recent, tânărul ne-a vorbit despre fascinaţia sa pentru biologie şi sacrificiile pe care le face pentru a ajunge la astfel de rezultate.
Cele mai recente distincţii ale lui Alexandru – elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Ploieşti – sunt: medalie de argint la Olimpiada Interdisciplinară „Științele Pământului” din Spania, în luna septembrie a.c., medalie de aur la Olimpiada de Ştiinţe a Uniunii Europene din Grecia, în luna aprilie a.c, medalie de argint la Olimpiada Internaţională ”Ştiinţe pentru Juniori” din India- în decembrie 2013.
Pasiunea sa pentru studiu a început de la vârste fragede. „Mi-au plăcut de mic ştiinţele. Mama îmi cumpăra enciclopedii şi îmi plăcea foarte mult să le citesc. Apoi am început să studiez în clasa a V-a biologie, în clasa a VI-a fizică, în clasa a VII-a chimie. Biologia şi chimia mi-au plăcut în mod special. Tot în gimnaziu am început să particip la olimpiade şi concursuri, la început la cele judeţene. În clasa a VII-a m-am calificat la primul concurs naţional: Concursul de chimie „Raluca Ripan”, unde am luat menţiune. Primul premiu mai important a fost premiul I la olimpiada naţională de biologie din clasa a IX-a. Cu o vară înainte obţinusem premiul al treilea la Olimpiada de Ştiinţe pentru Juniori de la Constanţa”, ne-a spus Alexandru.
Alături de pasiunea pentru studiu, munca susţinută reprezintă secretul rezultatelor sale impresionante. În fiecare zi, după ce se întoarce de la şcoală ( termină cursurile la ora 14.00), Alexandru îşi face temele, apoi alocă o oră sau două studiului biologiei. Înaintea unei olimpiade se pregăteşte, însă, cât poate de mult, atât singur, cât şi sub îndrumarea profesorilor de la şcoală. De exemplu, în ziua în care am purtat discuţia se pregătea pentru concursul de cultură generală pentru liceeni „The Best” din Prahova. Încă de pe acum lucrează şi pentru olimpiada naţională de biologie ce va avea loc în primăvara anului 2015. „Materia este destul de vastă. Trebuie să învăţăm din toate cele opt manuale alternative pentru clasa a XI-a, deoarece fiecare are anumite informaţii ce nu se regăsesc în celelalte. Dacă voi lua un premiu sau o menţiune la olimpiada naţională, voi putea participa la baraj pentru a intra în lotul lărgit al olimpiadei internaţionale, unde se dau grile din toată materia de liceu”, ne-a precizat Alexandru Zancă.
Dintre toate ramurile biologiei, cel mai mult îi place genetica. „Genetica este o îmbinare între biologie şi chimie şi explică foarte multe aspecte ale vieţii de zi cu zi. Mi se pare fascinant modul în care o moleculă ne dirijează viaţa. Ceea ce suntem noi depinde de AND-ul nostru, de materialul nostru genetic”, ne-a mai precizat acesta. Un subiect care îl interesează se referă, de pildă, la plantele modificate genetic. „Mulţi consideră că sunt nocive, dar nu este neapărat aşa. Depinde cum au fost modificate. Sunt anumite alimente care conţin mai multe vitamine şi minerale, deoarece au fost modificate în acest scop. Consider că organismele modificate genetic pot reprezenta o soluţie pentru eradicarea foametei în lume”, susţine tânărul.
Chiar dacă stă mai tot timpul cu nasul în cărţi, Alexandru nu se consideră un tocilar, deoarece nu i-a plăcut niciodată să înveţe lucrurile pe de rost. Încearcă să găsească firul logic ce leagă informaţiile, să înţeleagă cum se produc anumite fenomene şi doar astfel poate să reţină informaţia. Pentru studiu sacrifică mult timp liber – timp în care „alţii se joacă pe calculator sau ies în parc cu colegii” după cum ne spunea el – dar este un sacrificiu pe care consideră că merită să-l facă.
După ce va termina liceul, Alexandru Zancă ia în considerare continuarea studiilor fie în ţară, fie în Marea Britanie, având în vedere că vorbeşte bine limba engleză. Încă nu poate spune dacă va lucra în ţară sau peste hotare, dar este conştient că dacă se va dedica cercetării, în străinătate ar avea mai multe şanse să lucreze la nivelul pe care şi-l doreşte. Până atunci se bucură de performanţele de la olimpiade, iar puţinul timp liber îl dedică hobby-urilor . „Îmi place limba engleză, citesc cărţi, iar atunci când mai apuc ascult muzică. Sincer, eu nu prea mă joc pe calculator. Mi se pare că este o activitate ce consumă destul de mult timp. Nu mă pasionează”, ne-a mai precizat tânărul.