Ana M.

Sindicatele din Educaţie şi reprezentanţi ai Guvernului au semnat, recent, un acord asupra unor măsuri ce urmează a fi luate în domeniul învăţământului. Autorităţile centrale se angajează, prin intermediul acestuia, să adopte mai multe măsuri, inclusiv cele vizând creşterea veniturilor angajaţilor din educaţie. Acordul prevede: mărirea salariilor personalului didactic în perioada 2015-2017, în şase etape (de fiecare dată cu 5%); creşterea salariilor personalului nedidactic, în medie cu 35%, în următorii doi ani ; achitarea, în primul semestru al fiecărui an, a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială pentru personalul din instituțiile de învățământ preuniversitar și universităţi. Totodată, în Legea bugetului de stat pe 2015 ar urma să fie stipulată obligativitatea autorităților administrației publice locale de a deconta, cu prioritate, cheltuielile de navetă ale personalului didactic.
Printre măsurile stipulate în document se mai regăsesc: stabilirea unui calendar de modificare a programelor şcolare, până pe 31 martie 2015, astfel încât se se asigure un echilibru între partea teoretică şi cea aplicativă; adoptarea, până pe 30 iunie 2015, a unei noi Legi a Educaţiei Naţionale ale cărei prevederi să confere stabilitate pentru cel puţin un ciclu de învăţământ şi care să conţină Statutul personalului din învăţământ; deblocarea a cel puţin 2500 de posturi didactice auxiliare şi nedidactice până în 2016. Acordul conţine şi referiri la pensionarea cadrelor didactice cu o vechime de cel puţin 34 de ani, în sensul că acestea se vor putea retrage din activitate cu trei ani înainte de împlinirea vârstei de pensionare, fără diminuarea cuantumului pensiei. Totodată, în fiecare an dascălii ar urma să beneficieze de câte 100 de euro pentru dezvoltare profesională, din fonduri europene nerambursabile. Pentru domeniul universitar se au în vedere: realocarea sumelor reţinute în procent de 10%, prin rectificarea bugetară, din finanţarea de bază pe 2014 a universităţilor; deblocarea unor sume de bani (solduri) ale universităţilor; dar şi faptul că în următorii trei ani nu se vor reţine sume din finanţarea de bază a acestor instituţii. Autorităţile centrale s-au mai angajat ca, prin legea bugetului de stat, să aloce anual fonduri necesare desfăşurării mai multor competiţii naţionale pentru proiecte de cercetare, dezvoltare şi inovare. Acordul a fost semnat de preşedinţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater”, ai Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Consilului Naţional al Rectorilor, precum şi de premierul Victor Ponta, viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul Educaţiei Remus Pricopie, ministrul delegat pentru învăţământ superior Mihnea Costoiu şi alţi membri ai Guvernului.