N. Dumitrescu

Fostul combinat Romfosfochim de la Valea Călugărească – considerat o adevărată „bombă chimică” a judeţului Prahova – va deveni zonă nepoluată. Dovadă în acest sens este parcul de panouri fotovoltaice amenajat pe o suprafaţă de 26 de hectare, prima parte a proiectului fiind finalizată ieri. Conform reprezentanţilor firmei româneşti cu capital italian care realizează lucrările, dar şi ai autorităţilor judeţene, investiţia de la Valea Călugărească reprezintă un proiect unic în România, dar şi la nivel european, având în vedere faptul că pe o suprafaţă de teren infestată cu reziduuri provenite de la un fost combinat petrochimic s-a realizat un parc de panouri fotovoltaice.

La câţiva kilometri de munţii de pirită care încă au mai rămas în picioare, la Valea Călugărească, alături de scheletele din fier, mâncate de rugină, ale clădirilor fostului combinat Romfosfochim, s-a înregistrat, practic, o adevărată minune! Pe unul dintre terenurile care erau acoperite de reziduurile industriale ale combinatului amintit, acum au „răsărit” panouri fotovoltaice. Ieri, în prezenţa conducerii administraţiei locale din Valea Călugărească, a preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, dar şi a altor aleşi locali din comunele învecinate, a avut loc recepţia primei părţi a unei investiţii ce are ca scop transformarea acestei comune dintr-o fostă „bombă” chimică” într-una „eco”, verde, nepoluată. Este vorba despre amenajarea unui parc de panouri fotovoltaice, pe o suprafaţă de 26 de hectare, infestată cu reziduuri de la fostul combinat, investiţia aparţinând unei firme româneşti cu capital italian. Conform conducerii acesteia, „Proiectul de la Valea Călugărească este unic la nivelul României, chiar şi la nivel european, deoarece s-a amenajat un parc de panouri fotovoltaice pe suprafaţa unui fost depozit de deşeuri industriale. Acestă investiţie poate fi considerată cea mai mare încercare de aceat tip la nivel naţional, intenţia noastră fiind aceea de a realiza un parc eco-industrial pe o fostă suprafaţă de teren contaminată aparţinând fostului combinat de îngrăşăminte chimice”. Conform declaraţiilor primarului Vasilică Neacşu, realizarea acestui proiect are, pentru comuna Valea Călugărească, dublu impact: ecologizarea unei zone poluate, dar şi crearea de noi locuri de muncă pentru localnici. La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a declarat:” Acest proioect unic în România, dar şi la nivel european, a intrat în atenţia nostră în anul 2010, în încercarea de a găsi o soluţie pentru cea mai mare problemă a comunei Valea Călugărească, din a cărei suprafaţă, reziduurile de la fostul combinat chimic ocupă peste 100 de hectare. Realitatea a demonstrat, însă, că pe o suprafaţă de 26 de hectare infestate cu fosfogips, am reuşit să punem la punct împreună cu Institutul de studii şi cercetări ale mediului din Roma, Italia, o tehnologie prin să valorificăm acest teren care, practic, nu valora niciun leu. După o investiţie de 3 milioane de euro, realizată de către investitorul italian, zona a fost ecologizată şi s-a realizat parcul de panouri fotovoltaice, finalizarea întregului proiect urmând să fie făcută la sfârşitul acestui an. Iată că Valea Călugărească, o comună ce era cunoscută pe vremuri ca fiind locul cel mai periculos din cauza condiţiilor de mediu, devine astăzi o zonă a energiilor verzi. Este un program care va continua până în anul 2020, odată cu transportul batalurilor de pirită arsă, acţiune care a demarat anul trecut”.
Reprezentanţii companiei italiene care investeşte la Valea Călugărească au anunţat, în urmă cu ceva ani, că doresc să realizeze, pe amplasamentul fostului combinat chimic Romfosfochim, un parc industrial eco-tehnologic, ce se va întinde pe o suprafaţă de aproximativ 50 de hectare, investiţia totală fiind estimată la 100 de milioane de euro.
Celebrul combinat de îngrăşăminte chimice din Valea Călugărească a fost înfiinţat în anul 1970 şi a funcţionat până în 1997, din 1990 numindu-se Romfosfochim. Aici au funcţionat instalaţii de producere a acidului sulfuric, a acidului fosforic, a îngrăşămintelor chimice – produse chimice pe bază de fosfor, clor, sulf, din vechea faimă mai rămând, astăzi, doar munţii de pirită.