Vremea se menţine caldă pentru această perioadă în majoritatea regiunilor, la începutul săptămânii. A doua parte a săptămânii vine cu o scădere uşoaă şi treptată a valorilor termice.
Astazi rămâne mai cald decât ar fi normal pentru această perioada din an în cea mai mare parte a ţării, dar în special în vest şi în centru, la deal şi la munte. În regiunile extracarpatice vorbim fie de ceaţă, fie despre o pătură groasă de nori joşi ce acoperă cerul, pe alocuri chiar pe tot parcursul zilei şi trecător va fi burniţă. În restul zonelor va fi soare şi doar izolat este posibil să se formeze ceaţă. Temperaturile maxime vor pleca de la 9 grade izolat în Lunca Dunării şi Moldova până la 21-22 de grade în Dealurile de Vest.
Marţi, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit în a două decadă a lunii noiembrie, îndeosebi în vestul şi centrul ţării, la deal şi la munte, unde soarele domină cerul şi doar în orele dimineţilor vor fi condiţii de ceaţă. În zonele joase de relief din sud şi din est, în special în prima parte a zilei, vor fi nori şi local ceaţă asociată izolat cu burniţă. În aceste condiţii temperaturile nu se vor avăntă prea mult şi rămân în limite apropiate de ceea ce ar fi normal pentru această dată. Vântul prinde putere în sudul Banatului, iar după amiază vine cu numai 9-10 grade în Moldova, dar în Dealurile Vestice ajung până la 22 de grade.
Miercuri, în regiunile intracarpatice vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată calendaristică, iar soarele va împărţi cerul cu norii. În restul zonelor valorile se anunţă temperaturi mai modeste, asta pentru că norii vor persistă toată ziua, va fi ceaţă, îndeosebi dimineaţă şi local burniţe sau ploi slabe. Vântul este mai sprinten pe crestele montane şi în sudul Banatului, iar maximele termice vor pleca de la 8 grade în nordul Moldovei şi vor atinge 19 grade în vest şi nord-vest.
A două parte a săptămânii vine cu o scădere uşoară şi treptată a valorilor termice, astfel că acestea ajung să fie în acord cu dată din calendar în toate regiunile, pentru că apoi, în ultima zi, acestea să marcheze o scădere accentuată în zona Carpaţilor Orientali şi în cea mai mare parte a Moldovei, unde vremea va deveni rece. Sunt aşteptate maxime ce se vor situa între 6 şi 18 grade. Nu scăpăm de vremea mohorâtă, cu nori persistenti, pe alocuri ceaţă şi local ploi slabe şi burniţe, cel puţin în regiunile sudice şi estice, în timp ce în restul teritoriului este posibil să se mai arate trecător şi soarele, iar ploi vor vor fi ceva mai puţine.