Poiana – Astra
Era o vreme, deloc indepartata, cand Poiana Campina visa sa se confrunte cu Astra Ploiesti doar prin Cupa Romaniei, decalajul de un esalon, ba, uneori, chiar de doua, nepermitandu-i altceva team-ului din al doilea municipiu al judetului. Dar a trebuit sa aiba loc o fuziune pacatoasa si gata cu Astra ! Mai intai ca nume de echipa, apoi si ca… echipa. Asta pana-n vara trecuta, cand – o data cu promovarea Poianei in Divizia B si cu reinfiintarea formatiei din „9 Mai” – imposibilul de mai ieri a devenit posibilul de astazi: intalnire, de la ora 11, pe arena de langa gara Campinei, intre Poiana si Astra, si in campionat !
Gazdele partidei de azi sunt urcate pe un val tot mai inalt, neinvinse de opt etape, in vreme ce oaspetii – vai de mama lor ! Mai precis, cand si cand cate trei puncte cucerite, un antrenor dat afara si… promovat, apoi, in prima liga, la FC National, despre Marin Duna scriem aici, un alt tehnician – Petre Gigiu, instalat in locul fostului „bancar”, dar fara producerea vreunui soc etc. Noroc cu clementa Comisiei de Disciplina de la FRF, care doar l-a avertizat pe Petrica Buduru, dupa ce acesta si-a facut de lucru, recent, pe… suprafata de joc, de pe care fusese expulzat junele Moldovan, la meciul cu Unirea Valahorum Urziceni ! Astfel, daca acesta din urma va fi retinut de la jocul de azi, de la Campina, pentru acel cartonas rosu, Buduru va putea sta, in schimb, linistit pe banca. Daca n-o prefera cumva apropierea, la „oficiala”, de Dan Stefan Chitu, omologul sau de la Poiana ? Cine stie ?!
Dragos TRESTIOREANU